Promovare

Președintele CJ Suceava estimează că județul Suceava va atinge anul acesta cifra de 500.000 de turiști

Flutur estimează un număr record de turiști în județul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a estimat că anul acesta județul va atinge o cifră record de 500.000 de turiști. Prezent la deschiderea oficială a Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei, Gheorghe Flutur a precizat că anul acesta județul Suceava a înregistrat un număr de turiști aproape egal cu cel din 2019, când a fost „vârful” în ceea ce privește turiștii care au vizitat județul.
Flutur a spus că în primele șase luni ale anului, județul Suceava a fost vizitat de aproximativ 185.000 de turiști, iar pentru luna august se estimează un număr de 70.000. „Eu cred că până la sfârșitul anului județul Suceava va ajunge la circa 500.000 de turiști. Iar astfel de evenimente, cum este și Festivalul Medieval, aduc turiști în județ”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a lansat o invitație către turiști și către suceveni să fie prezenți la evenimentele care vor avea loc pe 15 august, printre care Sărbătoarea Muntelui de pe masivul Rarău, lansarea proiectului „Nuntă în Bucovina” la Cacica, dar și la „Festivalul Păstrăvului” de la Ciocănești.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor