Președintele CJ Suceava anunță că se lucrează bine la cel mai mare proiect din județ, de apă și canal, în valoare de 275 de milioane de euro

Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia
Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc, au verificat, marți, stadiul lucrărilor de construcție a noilor rețele de apă și canalizare din această comună. Gheorghe Flutur a precizat că lucrările din comuna Șcheia fac parte din cel mai mare proiect care se află în derulare în momentul de față în județul Suceava, în valoare de 275 de milioane de euro, pentru rețele de apă și canalizare în mai multe localități sucevene.
„Este cel mai mare proiect pe fonduri europene din mandatul meu”, a spus Flutur. El a precizat că de acest proiect mare vor beneficia nu mai puțin de 160.000 de locuitori ai județului care se vor racorda la noile rețele de apă și canal. Președintele CJ Suceava declarat că numai în comuna Șcheia, valoarea investiției este de 20 de milioane de euro, în total urmând să fie 5.500 de branșamente, 3.000 în Șcheia și 2.500 în satul Sf. Ilie. El a mai spus că până în prezent au fost realizate 20% din lucrările din comuna Șcheia.
„Acum este puțin disconfort, dar trebuie să se știe că operatorul regional, ACET, este în primele 10 din România în ceea ce privește apa și canalizarea. Uitați-vă la Botoșani că au probleme cu astfel de proiecte pe bani europeni, cu licitații blocate, la Neamț, dar și la Bacău și Maramureș, unde cred că sunt cu proiectele întârziate. Asta numai în jurul nostru dacă ne uităm. Bătălia mea pentru deblocarea acestui proiect la nivel național a fost lungă, pentru că foarte mult timp a zăcut la sertar. Rovana Plumb ținea proiectul ăsta și l-am deblocat cu ministrul Boloș”, a afirmat Flutur.
El a arătat că lucrări pentru construcția noilor rețele de apă și canal se realizează în mai multe localități din județ, cum ar fi Salcea, Siret, Dolhasca, Mitocu Dragomirnei, Sucevița, Putna, Vicovu de Sus, Marginea, Câmpulung Moldovenesc sau Rădăuți, scopul fiind ca un număr cât mai mare de suceveni să se racordeze la aceste rețele. Gheorghe Flutur a mai precizat că îl bucură faptul că la Șcheia se lucrează bine la acest proiect, dar și că și-a văzut visul cu ochii în ceea ce privește asfaltarea străzii din această comună care asigură accesul către Registrul Auto Român.
„Las în urma mea unul dintre cele mai frumoase proiecte din județul Suceava, cel de apă canal, de 275 de milioane de euro”, a încheiat Flutur.

Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia
Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia

La rândul său, primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc, a precizat că lucrările la rețeaua de apă și canal din această comună sunt în grafic. Vasile Andriciuc a subliniat că în momentul de față în comuna Șcheia sunt investiții în derulare în valoare de 28 de milioane de euro.
„Este un plus pentru comuna Șcheia și vreau să-i mulțumesc președintelui Gheorghe Flutur pentru că a fost alături de noi pentru a implementa această mare lucrare în Sf. Ilie și Șcheia. Sperăm ca această lucrare să fie dusă la bun sfârșit astfel încât cetățenii să se bucure de noile rețele de apă și canal”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia
Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia
Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia
Gheorghe Flutur și Vasile Andriciuc au verificat stadiul lucrărilor la noile rețele de apă și canalizare din comuna Șcheia

Recomandări

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Investiții majore în infrastructura din comuna Cacica, cu proiecte pentru rețele de apă și canalizare, alee pietonală și pistă de biciclete

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații