Președintele CJ consideră că viitoarele regiuni ale României vor putea deveni funcționale din 2015



Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că noile regiuni ale României vor putea deveni funcționale după data de 1 ianuarie 2015. Nechifor a precizat că legat de regionalizare „este greu de spus ce se mai întâmplă”. El a afirmat că problema regionalizării ar putea fi rezolvată după primul tur al alegerilor prezidențiale de anul viitor „cu intrare în operă efectivă după ianuarie 2015”. Șeful administrației județene a arătat că în situația în care vor fi formate regiuni mai mici, din două județene, acestea nu vor beneficia de fondurie europene suplimentare, acestea urmând să fie „extrase” din bugetul regiunii conturată în actualul proiect de regionalizare. „Nu o să vină alți bani în plus pentru două județene. Tot de acolo va fi acoperirea financiară. Și pentru că acest subiect a comportat foarte multe dezbateri și foarte multe orgolii, eu aș face o propunere extrem de pertinentă care se calează foarte bine pe principiile europene”, a spus Nechifor.