Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a apărut ieri pentru prima dată în public, după 45 de zile de boală, la inaugurarea noii Unități de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Palid, mai slab cu cel puțin 15 kg, președintele CJ se deplasează cu ajutorul unui cadru de mers. În discursul de la inaugurarea UPU, Nechifor a mulțumit personalului de la spital și a apreciat profesionalismul acestuia. ”După 45 de zile de absență îmi este greu să vorbesc în public, dar mă bucur foarte mult să vă văd”, a declarat șeful administrației județene. El a amintit că pe durata spitalizării a intrat în contact nu doar cu UPU și Cardiologia, ci și cu secția de Anestezie-Terapie Intensivă, din cauza emboliei pulmonare, și a putut constata direct nivelul serviciilor medicale acordate la Spitalul de Urgență.
Cătălin Nechifor, în vârstă de 42 de ani, a fost internat de urgență în data de 22 februarie a.c., în secția Cardiologie a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Afecțiunea circulatorie s-a suprapus peste o gută mai veche acutizată și la un moment dat a intervenit o embolie pulmonară care era să-i fie fatală. Intervenția promptă a medicilor i-a salvat viața. Stabilizat, a fost externat din spital săptămâna trecută, acum aflându-se în perioada de recuperare.
Revenire
Președintele CJ Cătălin Nechifor, deplasare cu cadru la prima apariție publică după 45 de zile
