Președintele Băsescu și soția sa și-au scurtat minivacanța



Președintele Traian Băsescu a părăsit, sâmbătă seară, împreună cu soția sa, județul Constanța, la bordul elicopterului cu care cuplul prezidențial a sosit pe litoral miercuri la prânz pentru a-și petrece minivacanța de 1 Mai.
Traian Băsescu și soția sa, Maria Băsescu, au ajuns pe litoral miercuri la prânz și au stat în vila de protocol „Nufărul” de la Neptun, unde trebuiau să rămână până ieri.
Vineri, șeful statului a mers la Constanța, să-și viziteze mama, el fiind însoțit se soția sa, Maria Băsescu, și de gărzile de corp. Traian Băsescu a ajuns în Constanța vineri, în jurul orei 12.00, și a mers la apartamentul mamei sale, dintr-un bloc situat în cartierul Km 4-5, unde a stat aproximativ 45 de minute. La plecare, președintele s-a salutat cu vecinii și a făcut poze cu aceștia și copiii lor.
Președintele Românei a deschis, joi, la Mangalia, Sezonul estival 2008. În aceeași zi, el a mers și la Cimitirul Central din Constanța, unde este înmormântat tatăl său, Dumitru Băsescu. Președintele s-a recules la locul de veci al tatălui său, a depus flori și a aprins o lumânare.