Președintele Băsescu și-a exprimat condoleanțele familiilor victimelor accidentului din Ungaria



Președintele Traian Băsescu, a transmis vineri un mesaj de condoleanțe și susținere pentru familiile victimelor accidentului rutier din Ungaria, conform site-ului Președinției.
„Am primit cu profundă tristețe vestea despre accidentul petrecut în această dimineață în Ungaria în care și-au pierdut viața trei cetățeni români, iar alte 18 persoane au fost grav rănite. Doresc să adresez sincere condoleanțe familiilor victimelor și să îmi exprim, totodată, întreaga compasiune și susținere pentru familiile celor implicați în acest accident tragic”, se spune în mesajul prezidențial.
Trei români au murit și 18 au fost răniți într-un accident produs vineri dimineață, în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5.40, ora locală, pe autostrada M5, pe direcția Budapesta, fiind implicate mai multe autovehicule, printre care și un microbuz cu număr de înmatriculare românesc.
O singură persoană din cele 18 rănite în accidentul produs vineri dimineață în Ungaria este în stare mai gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu, precizând că printre răniți se află și doi copii, care sunt în afara oricărui pericol.