Președintele Traian Băsescu se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, astăzi, de ora 15.00, au decis, ieri, Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
Birourile Permanente s-au reunit, luni, în ședință, primul punct pe ordinea de zi a ședinței fiind solicitarea șefului statului de a adresa marți un mesaj Parlamentului.
Președintele Traian Băsescu a solicitat conducerii Parlamentului să se adreseze, marți, 12 martie, plenului reunit al celor două Camere, pe probleme actuale de politică europeană.
„Domnul președinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată președinților celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 și Art.65 din Constituție să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al șefului statului.