Președintele Traian Băsescu o va primi, marți, la Cotroceni, pe directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, potrivit programului șefului statului postat de Administrația Prezidențială.
Primirea de la Palatul Cotroceni este programată pentru ora 10.00.
Președintele Băsescu mai are programate, marți, primirea președintelui Consiliului de Supraveghere al Petrom și director general executiv al OMV, Gerhard Roiss, și primirea președintelui companiei Ming Yang Wind Power Group Limited, Chuanwei Zhang.
Directorul general al FMI se află în România, luni și marți, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la București pentru discuții privind un nou acord de împrumut cu România.
Autoritățile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.
Cel mai recent acord al României cu FMI și UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autoritățile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înțelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 și finalizată în 2011.
Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, și trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităților române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârștul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele și să adopte măsuri de îmbunãtțire a managementului companiilor de stat.