Președintele Băsescu nu va fi invitat la aniversarea Senatului

Conducerea Senatului a hotărât, luni, că decizia privind invitarea președintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului revine exclusiv președintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, care, de altfel, a reiterat decizia sa de a nu-l invita pe șeful statului, informează Mediafax.Anunțul a fost făcut, la finalul ședinței Biroului Permanent de luni, de vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD)”Grupul parlamentar PDL a transmis o scrisoare Biroului Permanent în legătură cu invitarea președintelui Traian Băsescu la această sesiune solemnă. La discuțiile care au avut loc pe marginea acestei scrisori, a răspuns domnul președinte Tăriceanu, argumentând motivele pentru care domnia sa nu a făcut această invitație. Solicitarea grupului PDL s-a supus la vot și s-a aprobat cu șase voturi «pentru» și două voturi «împotrivă» ca în această problemă decizia să aparțină exclusiv președintelui Senatului, care, de altfel, a și semnat toate invitațiile care au fost înaintate până acum pentru participanții la această sesiune solemnă”, a spus el.Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că nu l-a invitat pe președintele Traian Băsescu la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului pentru a nu crea un moment penibil, ținând cont că șeful statului a militat constant pentru Parlament unicameral.

Recomandări

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, cere demisia persoanelor responsabile pentru blocajul creat în relația României cu SUA