Președintele Băsescu l-a felicitat telefonic pe noul președinte al Republicii Moldova



Președintele Traian Băsescu i-a adresat, vineri, în cadrul unei convorbiri telefonice, un mesaj de felicitare noului președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, informează Administrația Prezidențială.
„Cu prilejul discuției care a avut loc la scurt timp după confirmarea alegerii domnului Timofti în funcția supremă în statul vecin, președintele Băsescu i-a adresat acestuia urări de succes în îndeplinirea mandatului și l-a asigurat de sprijinul său deplin pentru continuarea proceselor de reformă internă și de apropiere de Uniunea Europeană”, precizează Președinția.
De asemenea, șeful statului român a remarcat importanța majoră a alegerii președintelui în Republica Moldova, care a permis depășirea impasului instituțional generat în ultimii 3 ani.
Totodată, președintele Băsescu a transmis felicitări și clasei politice de la Chișinău pentru acordul exprimat vineri în Parlament.
Parlamentul de la Chișinău l-a votat, vineri, pe magistratul Nicolae Timofti în funcția de președinte al Republicii Moldova, informează PRO TV Chișinău.
Nicolae Timofti, până în prezent președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost ales cu votul a 62 de deputați, în condițiile în care avea nevoie de voturile a 61 din totalul de 101 membri ai Parlamentului moldovean.
Republica Moldova pune astfel capăt unei crize politice care durează de aproape trei ani, timp în care țara a fost condusă de un președinte interimar.