Acțiunea de strângere a semnăturilor pentru organizarea unui referendum național în privința documentelor biometrice nu i-a convins pe președintele României, Traian Băsescu, și pe soția sa, Maria, să se numere printre protestatari. În sâmbăta Paștelui, președintele și Prima Doamnă au făcut un tur al mănăstirilor Voroneț, Moldovița, Sucevița și Putna, iar la aceasta din urmă a fost întrebat de Ștefan Jurcan, din Timișoara, dacă nu dorește să semneze pentru referendumul menționat.
„Nu, eu nu cred în astea”, a fost răspunsul președintelui. „În virtutea dreptului la libertate dat de Dumnezeu și consfințit de legile țării, ne opunem acceptării de documente electronice cu CIP, introduse în România peste voința poporului ortodox”, își motivează inițiatorii demersul.
Sâmbăta de dinaintea Paștelui a fost prima zi când a început acțiunea la poarta mănăstirii Putna și până la ora 16.00, când a ajuns președintele Traian Băsescu, erau strânse deja circa 300 de semnături.
Președintele României a plecat în turul mănăstirilor, de la Gura Humorului, la volanul unui autoturism Dacia Logan, pe care l-a condus toată ziua cu viteza legală. În parcările și în curtea mănăstirilor vizitate a stat de vorbă cu turiștii și s-a fotografiat cu toți cei care i-au solicitat. La Moldovița, Traian Băsescu a întrebat-o pe stareță dacă mai are în cămările mănăstirii dulceață de cireșe amare, „cea mai bună din lume”.
La volan, președintele a rătăcit drumul între mănăstiri Între Moldovița și Sucevița, familia prezidențială a încurcat de două ori drumul și cel care i-a îndrumat pe calea cea bună a fost un localnic care mergea pe un scuter.
La mănăstirea Putna, după ce Maria Băsescu a scris un acatist, preoții l-au invitat pe președinte să se fotografieze alături de ei pentru albumul „Putna la 540 de ani”, care urmează a fi editat în acest an. În drum spre mașină, o localnică i-a dăruit un ou de struț pictat.
După-amiază, Maria și Traian Băsescu au fost invitați la o masă tradițională, în casa unui localnic, iar seara au fost la slujba de Înviere împreună cu mezina familiei, Elena, la Mănăstirea Humorului.
Aici au primit drept dar de Paște, din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, un felinar cu Lumină Sfântă adusă de la Ierusalim.






