Președintele Băsescu a promulgat majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014

Președintele Traian Băsescu a promulgat, marți, legea de aprobare a OUG 103/2013, prin care, de la 1 iulie 2014, vor fi majorate salariile primarilor, informează Mediafax.Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, șeful statului a semnat marți Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.Legea a fost adoptată în 25 februarie de Camera Deputaților în calitate de for decizional, majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, fiind introdusă printr-un un amendament în acest sens, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.Reprezentantul Guvernului a arătat, în plenul Camerei, că nu vor fi alocați bani în plus la buget și că măsura se aplică de la 1 iulie pentru încadrarea în plafonul bugetar. De asemenea, aceasta a arătat că la consiliile județene nu se va face nicio mărire de salarii, vor crește doar salariile primarilor și ale viceprimarilor de comune. Potrivit articolelor adoptate de deputați, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcțiile de demnitate publică alese de la nivelul administrației publice locale, indemnizațiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți cu valoarea de referință de 600 lei.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Legea „Alexandra Ivanov” a deputatului USR Emanuel Ungureanu, prin care spitalele trebuie să se doteze cu butoane de panică, a fost promulgată de președinte

Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu