Președintele Traian Băsescu a primit, marți, la Cotroceni, o delegație a Federației Comunităților Evreiești din România, condusă de Aurel Vainer, care i-a înmânat șefului statului Medalia de onoare „Prieten al comunităților evreiești din România – Iubitor de pace și iubitor de oameni”.
Președinția menționează, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că Aurel Vainer, președintele FCER, i-a înmânat șefului statului Medalia de onoare „Prieten al comunităților evreiești din România – Iubitor de pace și iubitor de oameni” din partea Federației Comunităților Evreiești din România „în semn de apreciere a întregii activități îndreptate spre binele românilor de toate naționalitățile și pentru prietenia arătată în mod constant evreilor de pretutindeni”.
„În cadrul întrevederii, reprezentanții comunităților evreiești din România și-au exprimat gratitudinea pentru sprijinul acordat de președintele Traian Băsescu. De asemenea, șeful statului a mulțumit pentru distincția care i-a fost acordată și i-a asigurat pe membrii FCER de întreaga sa prețuire”, se mai arată în comunicat.