Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat că membrii conducerii administrative au fost sentimentali la nivelul selecției jucătorilor, iar conducerea tehnică a evaluat greșit potențialul unor fotbaliști în momentul titularizării lor. „În unele situații nu s-a anticipat corect potențialul echipei la un moment dat, potențialul unor jucători și în unele situații poate am fost excesiv de sentimentali la nivelul selecției, poate chiar antrenorii au fost sentimentali în anumite titularizări care nu au confirmat”, a spus Badea, într-un interviu acordat site-ului oficial al suporterilor dinamoviști, dinamomania.net.
Referitor la un viitor antrenor al echipei, Badea a declarat că acesta va fi ales, la vară, dintre minim patru-cinci candidați, fără a oferi vreun nume. „Înainte de a numi antrenorul va trebui să corectăm unele probleme legate de strategia sportivă la Dinamo pe următorii trei-patru ani de zile. În fiecare an este repetată sintagma că suntem condamnați să câștigăm titlul sau lucruri de genul ăsta. Și dacă am fost condamnați tot nu am executat această pedeapsă”, a continuat Badea. El a precizat că în vară va avea loc o restructurare a lotului în funcție de potențialul fotbaliștilor pe următorii doi-patru ani.






