El a susținut, ieri, o declarație de presă și a fost întrebat dacă, dată fiind amânarea de către primul-ministru a euroalegerilor, își mai menține declarațiile conform cărora România nu este într-o criză politică. Băsescu a răspuns că atât timp cât instituțiile sunt în funcțiune, nu se poate vorbi despre o criză politică.
„Într-un fel, suntem într-o criză publică, mediatizată pe bună dreptate de presă, o criză de dispute între partide și instituții, dar toate instituțiile funcționează”, a spus Băsescu.
Întrebat dacă este de părere, date fiind ultimele evenimente, că premierul ar trebui să demisioneze, Băsescu a răspuns: „Eu nu cred nimic”.
Șeful statului a fost întrebat, de asemenea, ce efect crede că ar putea avea faptul că miniștrii Macovei și Blaga ar putea să nu semneze ordonanța de guvern prin care sunt amânate euroalegerile. Băsescu a răspuns că nu dorește să comenteze, dar a amintit că a existat un caz similar de astfel de ordonanță care nu a fost semnată, el referindu-se la actul care prevedea trecerea autorității de privatizare de la Ministerul Comerțului la AVAS.
„Este o treabă a Guvernului”, a adăugat Băsescu.
Întrebat dacă va fi de acord cu o eventuală cerere de revocare a miniștrilor Blaga și Macovei, venită din partea premierului, în cazul în care aceștia vor refuza, așa cum au anunțat, să semneze ordonanța de amânare a euroalegerilor, Băsescu a spus: „Rămâne să vedem propunerea”.
Președintele Traian Băsescu consideră că România nu se află în criză politică pentru că instituțiile funcționează, dar este de părere că, „într-un fel”, este vorba despre o criză publică de dispute între partide și instituții.




