Președintele ANT: Legea Turismului va fi aprobată până în martie 2016

Proiectul Legii Turismului, pus inițial în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei în luna iunie, dar retras ulterior, va fi modificat și ar putea fi aprobat până în martie 2016, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT).”Targetul este ca până la sfârșitul anului să fie deja în lucru, iar până la 31 martie 2016 să avem legea aprobată. S-a făcut ce era cel mai mai greu, să luăm la periat tot cadrul legal, să determinăm ce se aplică, ce nu se aplică, s-a muncit pe o echipă de management din cadrul ANT. Legea a fost trimisă aseară (miercuri, n.r.) către toate asociațiile profesionale din turism. Săptămâna viitoare avem prima ședință de lucru cu subcomisiile destinate pentru analiza legii. Iar apoi va fi urcată pe site, în dezbatere publică”, a spus președintele ANT.

Recomandări

Suceveanca Liliana Agheorghicesei a solicitat în Senat aprobarea legii pentru acordarea tichetelor de vacanță salariaților din privat

Vicepreședinte al Consiliului Național al IMM-urilor din România, Liliana Agheorghicesei

Consultări între Guvern și Transportatori: Executivul a decis să modifice legea taximetriei