Președintele ANOFM spune că rata șomajului ar urma să scadă la cinci la sută în acest an



Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, susține că rata șomajului ar urma să scadă, în acest an, la cinci la sută, precizând că face aceste afirmații bazându-se pe anumiți indicatori precum locurile de muncă anunțate pentru această perioadă.
Bian a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că șomajul va scădea în următoarele luni, precizând însă că nu poate spune cu exactitate cât va fi această scădere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Eu când spun asta este pentru că am niște indicatori cu care măsor. Mă uit la locurile de muncă pe care le-am anunțat acum în iarnă. Imediat în perioada martie – aprilie încep activitățile cu caracter sezonier, încep în construcție peste tot și atunci vor absorbi o parte din forța de muncă disponibilizată în perioada iernii și șomajul va merge ușor în jos. Avem și prognoza pozitivă de creștere economică. Creșterea economică înseamnă absorbție din șomaj și crearea de locuri de muncă”, a spus Bian.
Președintele ANOFM a adăugat că, în prezent rata, șomajului în România este de aproximativ șase la sută și se așteaptă să ajungă „undeva în jur la cinci la sută”.
„Normal până la cinci la sută în toate cărțile de specialitate, în literatură se consideră că nu ai șomaj”, a afirmat Bian.
Silviu Bian a precizat că în România numărul șomerilor neînregistrați este foarte mic.
„Toți beneficiarii de asistență socială din România de la 416 (Legea 416 privind venitul minim garantat – n.r.) sunt înregistrați. Dacă iese de la mine din plată rămâne în evidență ca șomer neindemnizat că nu poate lua 416 dacă nu are adeverință de la mine, dacă nu este în baza de date”, a spus Bian.
Președintele ANOFM a recunoscut că există și oameni care nu se declară șomeri, dar a spus că numărul acestora este foarte mic, majoritatea persoanelor fără loc de muncă fiind înregistrate.
El a explicat că șomajul în România este calculat atât de ANOFM pe declarații concrete, cât și de către Institutul Național de Statistică pe baza Biroului Internațional al Muncii prin sondaje.
Bian a adăugat că între aceste calcule diferența în ultimii ani a fost sub unu la sută, deși marja de eroare admisă este de trei la sută.