Atenționare

Președintele ANAF consideră inoportună vânzarea gărilor



Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sebastian Bodu, a declarat, vineri, la Sibiu, că vânzarea gărilor este legală, dar nu oportună, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cred că executarea unor active aparținând CFR este legală, dar nu știu dacă este oportună, având în vedere că aceste sume vor fi încasate prin plata voluntară, ca urmare a rectificării bugetare”, a spus Sebastian Bodu.
Șeful ANAF crede că salvarea gărilor ar putea veni la rectificarea bugetară, când CFR va primi suficient de mulți bani pentru a-și achita datoriile către stat.
Potrivit lui Sebastian Bodu, căile ferate nu pot fi executate silit, pentru că sunt domeniu public. Gările nu sunt domeniu public, deci pot fi scoase la vânzare, iar competența de a executa silit aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice.
“Nu vă pot spune câte gări se află în situația asta. Din punct de vedere legal, toate gările ar putea fi scoase la vânzare, dar am înțeles că la rectificarea bugetară Ministerul Transporturilor va primi sumele necesare stingerii datoriilor”, a adăugat președintele ANAF.
Filialele județene ale Fiscului vor executa silit mai multe active aparținând tuturor celor șapte regionale CFR, cu excepția Capitalei, potrivit unor surse din companie.
Printre bunurile care pot fi vândute în contul datoriilor „istorice” se numără gări din localități mici, cantoane, dar și locomotive, autovehicule și utilaje de întreținere a căilor ferate.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României