Conducerea Asociației Județene de Fotbal a stabilit pentru data de 29 ianuarie o întâlnire cu delegații echipelor de Liga a IV-a, urmând ca o zi mai târziu, tot de la ora 10.00, să fie așteptați la sediul AJF reprezentanții cluburilor din eșalonul al cincilea. Cu acest prilej, președintele Asociației Județene de Fotbal, Aurel Daicu, le va propune conducătorilor cluburilor din județul Suceava reducerea numărului de echipe din Liga a IV-a de la 18, câte activează în prezent, la 16. „Două ar fi motivele care ne îndeamnă să luăm această decizie. Criza financiară, care afectează tot mai mult fotbalul românesc, dar și obligativitatea de a termina campionatul devreme, la începutul lunii iunie, pentru a oferi echipei campioane a județului posibilitatea să participe la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, care este programat de FRF la mijlocul lunii iunie”, a declarat Aurel Daicu.