Consecințe

Președinte de asociație, amendat pentru o “glumă” a administratorului

Președintele unei asociații de proprietari din cartierul Burdujeni va fi amendat de Primăria Suceava, din cauza unei “glume” ciudate a administratorului aceleiași asociații, care s-a jucat de-a convocarea Adunării Generale a Asociației.
Mai exact, conform graficului depus la Primăria Suceava, Adunarea Generală a Asociației 50 ar fi trebuit să aibă loc în data de 15 martie.
Aceasta nu doar că nu a avut loc la data respectivă, dar administratorul i-a mai și mințit pe reprezentanții primăriei, care au încercat să ajungă în data de 15 la ședință, pentru a găsi doar o sală goală, că totul s-a desfășurat în regulă, că au participat 42 de oameni și a și prezentat ce s-a discutat acolo.
Culmea e că Adunarea Generală a avut loc, dar nu la data anunțată, ci a doua zi, pe 16 martie, în absența reprezentanților autorității publice.
“Când am aflat noi ce s-a întâmplat de fapt, administratorul a recunoscut că a mințit, dar a spus că totul a fost o glumă. O glumă care îl va costa pe președintele de asociație o amendă de până la 3.000 de lei, pentru că era datoria lui să organizeze alegerile”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
Cum la prima întrunire a asociației nu au fost suficienți reprezentanți ai locatarilor, la cea de-a doua, care va avea loc curând, se va decide cine va prelua funcția de președinte de asociație, eventual, la solicitarea locatarilor, putând fi schimbat și administratorul.

Recomandări

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”

Aproximativ 300 de spectatori au aplaudat Corala „Ciprian Porumbescu” la concertul pascal extraordinar susținut în Bazilica „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica