Prescripția a „rezolvatˮ și puținele condamnări dintr-un dosar de fraude de 5 milioane de euro

Fermele de porci de la Slatina
Fermele de porci de la Slatina

Un dosar privind fapte din perioada 2019-2022, fraude cu fonduri europene de aproximativ 5 milioane de euro (bani destinați în special unor ferme de porci, care nu au mai devenit funcționale niciodată), trimis în instanță de procurorii de la DNA din anul 2018, a ajuns la punctul său final, pe 12 septembrie 2025, la Curtea de Apel Suceava.

Având în vedere anii scurși de la fapte, previzibil, judecătorii au constatat prescrierea faptelor.

Au scăpat astfel de condamnări penale mai multe firme, dar și Ilie Daneliuc și Costinel Birău, care fuseseră condamnați la Tribunalul Suceava la pedepse de câte 5 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene.

Alți inculpați aveau pedepse cu suspendare de la Tribunalul Suceava, care au fost și ele anulate pentru că a intervenit prescripția.

„Face aplicarea art. 5 Cod penal referitor la infracțiunile pentru care inculpații Barbu Neculai, Catrinescu Eusebiu Adrian, Daneliuc Lăcrămioara Aurica, Grigoraş Lucian, Iuzic Andrei, Lucău Emil Dănuţ, SC Aida SRL, SC Terra Zootehnic SRL, Ştefan Dumitru şi Ştefan Nicolae au fost judecați. Înlătură dispozițiile de condamnare a inculpaților Durlihac Vasile, Tudosi Violeta, Daneliuc Ilie, Birău Costinel, SC Dani Aura SRL și SC Lik – Vox SRL”, este o parte din minuta Curții de Apel Suceava.

Judecătorii au constatat că a intervenit prescrierea pentru toate infracțiunile reținute în dosar de procurorii de la DNA – Serviciul Teritorial Suceava.

Conform deciziei primei instanțe, Tribunalul Suceava, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost admisă, iar inculpații au de suportat, în solidar, prejudiciul.

Fermele de porci de la Slatina
Fermele de porci de la Slatina
  • ”Hoții și nepăsarea au transformat mai multe ferme de porci într-un complex al ororii”

În acest dosar a fost vorba de proiecte depuse pentru înființarea a cinci ferme de creștere a porcilor și modernizarea unei fabrici de procesare a produselor lactate și a brânzeturilor.

„Hoții și nepăsarea au transformat mai multe ferme de porci într-un complex al ororii”, titra Monitorul de Suceava în ediția din 16 noiembrie 2021, sesizând încă de atunci că acest proces bate pasul pe loc și probabil nu va avea finalitate.

Complexul pentru ferme de porci, rămas în ruină, urma să fie deschis la intrarea în comuna Slatina, dinspre Mălini.

Pentru a realiza acest proiect, mai multe persoane care reprezentau o serie de firme au făcut demersurile necesare pentru a accesa fonduri europene. Cu ajutorul unui individ din Iași, dar cu origini în zona Slatina, au reușit să realizeze documentația și au luat și mare parte din bani. Numai că pe fir au intrat procurorii Direcției Naționale Anticorupție, care, în urma unei anchete laborioase, au ajuns la concluzia că acolo s-a furat ca în codru. Rezultatul a fost trimiterea în judecată a nu mai puțin de 12 persoane.

”Pe parcursul implementării proiectelor, beneficiarii fondurilor au depus, la aceeași instituție, documente false și inexacte întocmite în calitate de administratori ai unor firme de tip fantomă, și de un consultant.

Documentele au vizat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, fraudarea procedurilor de selecție de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii și mărirea nejustificativă a cheltuielilor eligibile, activități ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor respective”, au explicat procurorii de la DNA la vremea respectivă.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

S-a ajuns la condamnări într-un dosar cu implicații mari, care vizează sute de avize false folosite apoi la construcții

S-a ajuns la condamnări într-un dosar cu implicații mari, care vizează sute de avize false folosite apoi la construcții. Foto Profimedia Images

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava