Elevii și preșcolarii au parte, de mâine, de o binemeritată vacanță, cele aproape 800 de unități din județ urmând să-și închidă porțile până luni, 9 ianuarie.
Înainte de începerea semestrului al doilea, elevii vor mai avea o vacanță, cea intersemestrială, în perioada 4 februarie 2017 – 12 februarie 2017.
Semestrul al doilea începe pe 13 februarie și se încheie vineri, 16 iunie 2017, în perioada 19-30 aprilie 2017 fiind programată vacanța de primăvară.
În ceea ce privește programul național „Școala altfel”, acesta se desfășoară într-o perioadă de cinci zile lucrătoare consecutive, în funcție de cum decide fiecare unitate de învățământ, însă respectând unele intervale. Astfel, școlile pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).
Anul școlar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând aproape 170 de zile de curs, structurate în două semestre: 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017, respectiv 13 februarie – 16 iunie 2017.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a opta, în data de 9 iunie 2017.
În județul Suceava, rețeaua școlară cuprinde, în anul școlar 2016-2017, 773 de unități școlare (175 în mediul urban și 598 în mediul rural), dintre care 217 cu personalitate juridică și 556 structuri arondate acestora.





