După ce vacanța li s-a prelungit forțat cu o lună de zile, câteva sute de preșcolari din municipiul Suceava vor începe cursurile în condiții improprii. Dacă primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, este optimist în privința reluării activității de învățământ, nu același ton răzbate și din sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava, Vasile Monacu, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările la Grădinița „Așchiuță” sunt terminate doar parțial și „nu putem să punem în pericol viața copiilor. Vom recupera perioada respectivă în vacanțe, pentru ca și acei copii să se încadreze în programa școlară de educație și instrucție. Personalul grădiniței este plătit în această perioadă”.
Carcalete: „Există riscul de a îngheța anul școlar” Ceva mai pesimist, șeful IȘJ Suceava, Petru Carcalete, a declarat tot ieri că „există riscul de a îngheța anul școlar dacă lucrările la această clădire se vor prelungi pe două, trei luni și trece semestrul. Sperăm să nu se întâmple acest lucru”.
În schimb, primarul Lungu a dat asigurări că micuții vor putea reveni la cursuri de luni, 13 octombrie. „O parte din bani ar fi trebuit să ajungă de la Ministerul Educației, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Vom finaliza lucrările în totalitate până la sfârșitul anului. În condițiile în care Ministerul Educației nu va vira banii, vom folosi fonduri de la bugetul local”, a spus Lungu.






