Preșcolari din 35 de grădinițe au construit din lego „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului”

Creativitatea, imaginația și bucuria jocului au fost ingredientele principale ale Concursului județean „Micii Arhitecți”, aflat la ediția a III-a, un concurs destinat preșcolarilor, care a adus împreună copii, cadre didactice și specialiști, într-o adevărată sărbătoare a construcțiilor LEGO.

Tema ediției din acest an – „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului” – a oferit copiilor ocazia de a transpune, prin jocul Lego, idei și dorințe despre grădinița ideală, mult visată, folosindu-și imaginația și îndemânarea.

35 de grădinițe din județ s-au înscris și au participat cu 40 de machete realizate de 357 de preșcolari, sub îndrumarea a 160 de cadre didactice.

Concursul, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, inspector pentru educație timpurie, prof. Maria Todereanu, inițiat și organizat de către Grădinița cu Program Prelungit „Așchiuță” Suceava, prin echipa: director prof. Dorina Vieriu, prof. Tatiana Livia Apetrei și prof. Alina Sadoveac, a parcurs toate etapele prevăzute de regulament și a evidențiat importanța activităților creative în etapa educației timpurii.

Preșcolari din 35 de grădinițe au construit din lego „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului”
Preșcolari din 35 de grădinițe au construit din lego „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului”
  • 40 de machete în concurs

Pentru construirea fiecărei machete, copiii au lucrat în echipe de maximum nouă, construcțiile individuale fiind asamblate în lucrări intitulate sugestiv „Grădinița mea – locul bucuriei și jocului”.

Juriul format din arhitecți a analizat și apreciat atât lucrările individuale ale copiilor, cât și machetele, în ansamblul lor, după criterii ca: încadrarea în tema concursului, originalitatea și imaginația copiilor, ingeniozitatea utilizării pieselor LEGO, cromatica ansamblului, relațiile spațiale dintre elemente, regimul de înălțime, bucuria transpusă în imagini.

Impresionați de elementele arhitecturale, cromatica armonioasă, ritmul și detaliile construcțiilor, membrii juriului au acordat premii speciale individuale copiilor, precum: „Micul arhitect”, „Micul artist” și „Micul constructor”, apreciind astfel efortul, talentul și implicarea fiecărui participant, iar machetele realizate au fost răsplătite cu numeroase premii speciale și premii de excelență, sub denumiri sugestive, care au reflectat tematica și calitățile lucrărilor: „Grădinița aventurilor”, „Grădinița culorilor și a bucuriei”, „Grădinița verde”, „Grădinița construcțiilor”, dar și distincții pentru acuratețe și cromatică, atât la categoria premiilor speciale, cât și la cea a premiilor de excelență.

Concursul județean „Micii arhitecți” a valorizat idei și la această ediție și a demonstrat, încă o dată, că jocul cu piese Lego este o activitate recreativă, cu multiple valențe în educația timpurie a copiilor, au subliniat organizatorii.

Recomandări

Când bunătatea devine lecție de viață: educație pentru respect la Grădinița „Prichindel” Suceava

Ziua Internațională a Puzzle-ului, sărbătorită prin joc și colaborare, la Grădinița Așchiuță

Peste 2000 de exemplare de iepuri, porumbei, găini și păsări exotice, la Expoziția regională „Cupa Moldovei”

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava