Presa ieșeană despre cartea „Să vezi și să nu crezi!” editată de MONITORUL DE SUCEAVA

„Depășind cu brio marea problemă a spațiului limitat (ziarul are regulile sale), Iacoban face dovada unei remarcabile puteri de sinteză, fără ca printr-o excesivă „strângere a curelei” narative să rămână pe dinafară lucruri ce ar merita spuse. Tocmai grație acestei rare calități (domnilor editorialiști ieșeni!) uneori ai senzația că, de fapt, citești proză scurtă, mai ales că (și aici dramaturgul glăsuiește) găsim unul dintre ingredientele esențiale ale prozei scurte: finalul neașteptat (…) Suceveanul ieșenizat nu fabulează, ci merge pe mâna unui real (de multe ori imediat) personal, ce dă socoteală de un anumit mod de a privi lumea. Constată, se minunează, se crucește, se miră, se resemnează, se enervează, se amuză. Dar, foarte important, nu rămâne indiferent la „clipa cea repede” și la ce lasă aceasta în urmă. O scriitură plăcută, ce seduce deopotrivă în zilele de luni sau duminică, acasă sau la serviciu, în tren sau în tramvai. În fond, încă de pe vremea când era director la Editura „Junimea”, Iacoban a știut „cu ce se mănâncă” litera și cartea, înțelegând că lectura, ca și teatrul, trebuie să rămână la îndemâna marelui public. Prin modul în care scrie și gândește, Iacoban face ca acea spusă a lui Arghezi, citată pe coperta a IV-a, să capete sens: „Ziarul nu este numai știre, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politica și informare. Ziarul este o stare sufletească, un aspect, un summum, o văpaie a personalității complete. „Cine are urechi de auzit, să audă…”
(Fragmente din recenzia consacrată cărții „Să vezi și să nu crezi” de Mircea Radu Iacoban, în „Flacăra Iașului” din 31 iulie 2006)