Aproape o mie de credincioși l-au condus ieri pe ultimul drum pe preotul romano – catolic Ștefan Babiaș, decan de Bucovina.
Sfânta Liturghie a înmormântării, oficiată în Biserica romano-catolică din Siret, a fost prezidată de către Excelența Sa Aurel Perca, episcop auxiliar de Iași.
La slujba înmormântării au participat aproape o sută de preoți catolici și vicari din Decanatul de Bucovina și din Diaceza de Iași, precum și seminariști.
Despărțire
După o ultimă noapte de priveghere la căpătâiul preotului Ștefan Babiaș, în Biserica romano-catolică din Siret, ieri, în jurul orei 10:30 s-au adunat sute de credincioși din Siret, Suceava, dar și din localități limitrofe, pentru a-l conduce pe ultimul drum. Credincioșii s-au despărțit ieri de părintele Ștefan, cel care a slujit 23 de ani, din cei 24 de ani de pastorație, în Bucovina, la Soloneț, Gura Humorului, Suceava, în lumină și rugăciune.
Cel mai dureros moment a fost pentru Iohan și Genoveva, părinții preotului Ștefan, de pe obrajii cărora nu s-au uscat nici un moment lacrimile. Și-au condus fiul pe ultimul drum.
Printre cântece religioase și rugăciuni s-a citit și necrologul părintelui Babiaș, care a părăsit această lume la mai puțin de 50 de ani. Părintele ar fi împlinit jumătate de secol pe 29 aprilie.
Legat de Bucovina
Rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, pr. dr. Wilhelm Dancă, care a fost coleg la seminar cu părintele Babiaș, a ținut să precizeze câteva aspecte importante din viața celui care a fost decanul de Bucovina, părintele Ștefan.
După ce a recunoscut că, atunci când a aflat vestea că părintele Babiaș a murit, a fost cuprins de emoție, de tulburare, pr. dr. Wilhelm Dancă a spus că „părintele Ștefan avea o convingere a lui, o forță, un entuziasm moderat, pe care le îmbina cu o nostalgie a Împărăției lui Dumnezeu. Era legat de comunitățile pe care le-a păstorit, era legat de Bucovina. A renovat case parohiale, a construit, a renovat biserici, dar nu mi-a spus niciodată aceste lucruri. A făcut, și bine a făcut. Își dorea mereu să-i ajute pe oameni, să-i sprijine. Dădea o anumită strălucire, noblețe comunității pe care o păstorea. (…). Acum, continuă acolo, în cer, ceea ce a început aici, pe pământ”.
A lăsat semne…
Președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, a completat și faptul că, în ziua premergătoare zilei fatidice de 21 martie, părintele Ștefan a spus, în cadrul unei întâlniri, că «fiecare dintre noi trebuie să lase niște semne». Părintele a lăsat semne, a făcut mult pentru comunitatea poloneză, pentru credincioșii pe care i-a păstorit și este o mare pierdere pentru noi”.
Preotul Wilhelm Dancă a mai subliniat faptul că părintele Ștefan a murit în „Anul Sfintei Preoții” – până în iunie 2010”, și că, într-adevăr, el i-a ajutat pe mulți tineri să urmeze calea preoției, i-a pregătit, i-a sprijinit.
Condoleanțe
PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, care a participat ieri la slujba înmormântării, a transmis un mesaj de condoleanțe și din partea ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit Romano-Catolic de București, adresat familiei părintelui Ștefan, credincioșilor, autorităților, comunității întregi care îl plâng pe părintele Babiaș. În inima tuturor, părintele a rămas un exemplu, un om apropiat de necazurile enoriașilor, un om apropiat de tinerii din comunitate, de toți cei care îi cereau un sfat, o vorbă bună. Excelența Sa Aurel Perca, episcop auxiliar de Iași, le-a mulțumit autorităților și tuturor credincioșilor care l-au condus ieri pe ultimul drum pe părintele Ștefan.
Aplaudat, pentru ultima oară
Părintele romano-catolic Ștefan Babiaș a fost scos din biserica din Siret în aplauzele credincioșilor și înmormântat în cimitirul orașului. Pr. dr. Wilhelm Dancă a mai spus ieri că durerea părinților este sfâșietoare, pentru că și-au pierdut fiul, dar, a continuat el, „nu este un fiu oarecare, este un preot al Bisericii Romano-Catolice”. La înmormântarea părintelui Babiaș au participat și preoți ortodocși, oficialități locale și județene, primarul Siretului, Adrian Popoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Ilie, subprefectul Sucevei Angela Zarojanu, președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher.
Cine a fost părintele Ștefan Babiaș?
Părintele Ștefan Babiaș s-a născut pe 29 aprilie 1960, la Baineț – Suceava, fiind cel mai mare dintre cei doi copii ai părinților Iohan și Genoveva. A copilărit în Vicșani, o comunitate de polonezi din Parohia Siret. După clasele primare, făcute la Vicșani, a absolvit școala generală de zece clase, în anul 1977, la C.N. „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Școala de Cantori, în anul 1979, la Iași, și Institutul Teologic din Iași, în anul 1986. A făcut armata în perioada 1979-1980 la Focșani. A fost sfințit preot la 29 iunie 1986 de către episcopul Ioan Robu. A activat ca vicar la Rădăuți (1 august 1986 – 31 iulie 1988), Iugani (1 august 1988 – 31 iulie 1989), paroh la Solonețu Nou (1 august 1989 – 31 august 1996), Gura Humorului (1 septembrie 1996 – 31 august 2006) și Suceava (1 septembrie 2006 – 21 martie 2010). La 15 martie 2005 a fost numit decan de Bucovina și membru al Consiliului Prezbiteral.
Ultimii pași…
Duminică dimineață, după cum a povestit un credincios care s-a nimerit să facă același traseu spre biserica catolică cu părintele Ștefan Babiaș, preotul s-a oprit de două ori până să ajungă la Catedrala romano-catolică, unde trebuia să oficieze slujba de dimineață.
„Mergea încet. S-a oprit de două ori pe traseu, parcă voia să se întoarcă din drum, dar a mers mai departe. A urcat încet scările, dar când a ajuns la ușa bisericii, s-a sprijinit pentru câteva minute de zidul acestei. Apoi, a intrat în biserică”, i-a povestit credinciosul preotului vicar care slujește în catedrala romano-catolică din Suceava.
Era ora 8:00 și trebuia să înceapă liturghia. Se întârzia. Deodată, a apărut un echipaj al Salvării ca să-i dea preotului Babiaș primul ajutor. Între timp, pr. vicar Andrei Staszkovian a oficiat Sf. Liturghie. Atmosfera era tensionată, iar când paramedicii au plecat cu targa goală, toți cei prezenți i-au mulțumit în gând lui Dumnezeu, convinși fiind că părintele și-a revenit. Abia la sfârșitul liturghiei vestea morții parohului a căzut ca un trăsnet peste cei prezenți. Părintele Babiaș plecase prea devreme, pentru totdeauna.





