Preotul și profesorul, împreună, pentru o educație creștină

Părinte, vă rugăm să ne spuneți care ar trebui să fie relația dintre preot și profesorul de religie pentru o mai bună educație creștină a elevilor?
Relația dintre preot și profesorul de religie este una în spiritul credinței noastre, relație care are ca scop apropierea și mai mare a elevilor de Dumnezeu și îmbunătățirea vieții lor religioase. Atât preotul, cât și profesorul sunt datori să se intereseze unul de celălalt pentru a conlucra mai bine la informarea și formarea unui mod de viață creștin necesar elevilor pentru mântuirea sufletelor lor. Se pot realiza multe proiecte în comun, preotul poate să susțină material profesorul în unele situații. Se poate realiza un cerc de pictură, excursii la mănăstirile din zonă, la catedrală etc. Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române pune în atenție, atât profesorului, cât și preotului, de a conlucra „cu timp și fără timp” la îmbogățirea Bisericii lui Hristos.
– Care este ajutorul pe care profesorul de religie îl dă preotului?
Profesorul de religie îi poate îndrepta pe copii spre biserică, îi pregătește din perspectiva cunoștințelor a adevărurilor de credință, care nu pot rămâne literă moartă, ci trebuie transpuse în practică prin participarea elevilor la viața bisericească, la rugăciune și la primirea Tainelor Bisericii. Catehismul Bisericii noastre recomandă ca cel puțin de patru ori pe an creștinii să se spovedească și să se împărtășească. De aceea este necesar ca profesorul de religie să-i îndrume pe elevi spre preotul lor paroh. Profesorul este dator să explice copiilor temele fundamentale ale credinței, reluând lecția despre păcat, virtute, să le pregătească un mic îndrumar de spovedanie. Este cu adevărat important a împlini porunca iubirii cu cele alăturate ei, cu nejudecarea aproapelui, milostenia, cinstirea părinților, respectul față de cei mai în vârstă, fapta bună ș.a.
– Elevii sunt mai receptivi la școală sau la biserică?
Contează mult ca metodele de predare să fie atractive, pentru a putea capta atenția celor mici, care prin joc pot învăța multe. Diferite jocuri, precum desen, pictură, muzică, însă fără a fi solicitați foarte mult pe partea de memorie.
Adevărurile de credință trebuie reținute, însă trebuie privit dincolo de evaluare și cred că este important să formăm deprinderi creștinești pentru elevi. Sfânta Scriptură ne spune ceea ce ar trebui să împlinim pentru a merge pe calea dreaptă, dar totodată este nevoie de cadrul care să transpună aceste norme pe care noi le numim porunci.
Pe de altă parte, ceea ce se întâmplă la biserică nu se întâmplă la ora de religie. În biserică este o atmosferă deosebită, este lăcașul consacrat, unde au loc slujbele religioase și unde elevul va percepe mult mai bine viața religioasă, rugăciunea și Sfânta Împărtășanie, care este hrana vieții veșnice.
– În ce măsură Școala și Biserica colaborează pentru promovarea unui model de viață creștin?
Idealul vieții creștine este sprijinit atât de Școală, cât și de Biserică, dacă ne gândim la anii 1990, când Școala, Ministerul, Statul au impulsionat predarea religiei în școală. Anii au trecut, predarea religiei a devenit obligatorie, doar confesiunea fiind opțională.
Religia ca materie de studiu face parte din trunchiul comun normelor didactice ale structurii materiilor, dar nu trebuie să ne mărginim doar la acest minim. Ca în orice domeniu este loc de mai mult, și întâlnirea dintre cele două componente educaționale poate avea loc și în alt cadru, prin inițierea de concursuri locale, județene în parteneriat dintre Școală și Biserică. Astfel de evenimente adună laolaltă profesorul de religie și preotul și implicit îi pune într-o legătură mai vie, mai directă pe lângă celelalte activități pe care le desfășoară.
(Diac. Marius MIRCIA, Ziarul Lumina)