Și-au dat mâna pentru a rezolva un conflict. Polițiștii, preotul satului și viceprimarul s-au adunat zilele trecute în sediul Poliției din comuna Arbore pentru a media un conflict între doi romi, tată și fiu.
Totul a plecat de la o idee a șefului de post din comună. Îngrijorat că scandalul poate degenera oricând în acte grave de violență, omul legii i-a chemat pe cei doi scandalagii la poliție, pentru a lămuri lucrurile.
La ședință au fost chemați încă 9 romi, apropiați ai celor doi, dar și preotul și viceprimarul din localitate, încingându-se o „ședință” de mai bine de trei ore.
„Ne-am unit cu toții la aceeași masă pentru a-i convinge pe acești oameni să se liniștească. Am considerat că dacă vor avea în față și un preot, și un reprezentant al Consiliului Local, cei doi vor înțelege că nu mai pot continua scandalurile. Suntem foarte atenți la astfel de conflicte, pe care încercăm să le stingem din primă fază”, spune agentul șef principal Petru Pâslaru, șefului Poliției din comuna Arbore. Acesta susține că după această întâlnire, organizată la finele lunii ianuarie, spiritele s-au mai calmat între cei doi, și nu exclude să mai organizeze astfel de întruniri și în alte situații asemănătoare.
Scandal de la casele lui Gigi Becali
Toată povestea a început după ce Mihai Pușcașu, un rom din comuna Arbore, a depus o plângere la poliția din comună, sesizând că fiul acestuia, Mihai Pușcașu, îl amenință adesea cu moartea. Tot scandalul, după cum am aflat de la șeful de post, pleacă de la casele ridicate de omul de afaceri Gigi Becali pentru localnicii rămași fără locuințe după inundațiile din vara lui 2006. Dacă fiul a primit o astfel de casă, tatăl a rămas pe dinafară, și de aici a pornit un adevărat război.





