După ce a preluat fostul sediul al societății de minerit de la Vatra Dornei, „Casa Vladimir”, o clădire lăsată în paragină de peste un deceniu, și a transformat-o în doar câteva luni într-un modern centru social pentru copiii săraci și după ce mai bine de jumătate de an s-a zbătut să obțină toate autorizațiile necesare, la sfârșitul săptămânii trecute, preotul Mihai Negrea, starețul Mănăstirii „Podu Coșnei”, de la intrarea în comuna Poiana Stampei, a deschis larg porțile centrului pentru aproximativ 50 de copii, cărora le va oferi în fiecare zi câte o masă caldă de prânz, inclusiv în weekend.
Prima masă a fost oferită copiilor, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, sâmbătă, în prezența Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, și a mai multor autorități locale și județene, printre care primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, dar și a unor oameni de afaceri care l-au ajutat pe părintele Negrea să-și îndeplinească visul de a transforma una dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului stațiune, clădire care la începutul anului trecut era într-o avansată stare de degradare, într-o mare casă, a copiilor din Vatra Dornei proveniți din familii dezorganizate ori fără posibilități materiale.
„Urmează în perioada imediat următoare să se întocmească dosarele sociale ale fiecărui copil cu probleme grave, să-i putem și caza, școlariza și hrăni, adică să le dăm tot strictul necesar. În total, spun că vor fi 80 de copii, din care 50 vor servi o masă caldă, iar 30 vor sta permanent în acest centru”, mărturisea sâmbătă preotul Mihai Negrea.
„Cu ajutorul prietenilor”
„Casa Vladimir”, care a aparținut MinBucovina, a fost retrocedată Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar părintele de la Podu Coșnei i-a spus Prea Înaltului Pimen de proiectul său și în doar câteva luni, în 2013, clădirea a fost transformată total pe interior, imaginile dinaintea restaurării imobilului și cele de astăzi vorbind de la sine despre implicarea starețului „mănăstirii de copii”. Aproape toată investiția, mărturisește părintele Negrea, a fost făcută „cu ajutorul prietenilor”.
Iar carismaticul preot nu duce deloc lipsă de prieteni, de la oameni de afaceri, la reprezentanți ai unor ONG-uri din străinătate, care i-au aflat povestea și visurile, l-au cunoscut personal și l-au ajutat cum au putut.
De exemplu, o fundație umanitară din Germania, Huetti’s Balkanhilfe, a dotat întreaga bucătărie a centrului de copii cu aparatură modernă și a adus și scaune, mese, dar și saltele pentru paturile celor mici.
Directorul unei firme de transport internațional de mărfuri s-a oferit să-l ajute pe preotul Negrea la amenajarea centrului, iar respectivul a muncit cot la cot cu echipa de muncitori pe care a plătit-o din buzunarul lui pentru renovările făcute la „Casa Vladimir”.
Un alt om de afaceri, din Bistrița, i-a trimis părintelui o echipă întreagă de specialiști pentru a-l ajuta să obțină toată documentația necesară demarării lucrărilor. Iar lista poate continua cu multe alte exemple de oameni care s-au alăturat preotului Mihai Negrea în îndeplinirea visurilor feței bisericești: acelea de a vedea cât mai mulți copii fericiți.
„Eu sunt învățat pe drumuri și cu cerșeala. Nădăjduiesc ca în al 12-lea ceas și statul să se implice”
Și totuși, nu e de ajuns. Greul de acum începe. Să oferi o masă caldă, zilnic, pentru 50 de copii, iar alți 30 să fie cazați la centru, incluzând aici nu doar masă și casă, îmbrăcăminte, rechizite, tot ce este necesar pentru creșterea și educația copiilor, dar și salariile personalului care va avea grijă de micuți, plata utilităților, toate acestea presupun costuri destul de ridicate. Și totuși, părintele Negrea este optimist.
„Cum veți reuși să asigurați toate astea, părinte?”, l-am întrebat. „Cu ajutorul patronilor de firme, oamenilor de suflet și din cerșit. Și așa porecla mea era «Țiganul», așa că eu sunt învățat pe drumuri și cu cerșeala. Nădăjduiesc ca în al 12-lea ceas și statul să se implice, nu știu în ce măsură, promisiuni sunt, urmează să vedem de săptămâna viitoare. Dar sunt bucuros că am dat drumul. Pentru că mi se spunea: «când vom vedea că ai făcut, venim și noi». Ei, am făcut, acuma îi aștept să vină și ceilalți alături de mine”.
Președintele CJ Suceava i-a promis sprijin părintelui Negrea
Prezent la oferirea primei mese calde copiilor de la „Casa Vladimir”, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a declarat că va sprijini acest proiect al preotului Mihai Negrea.
„Acest centru social este un exemplu clar în care biserica face lucruri cu adevărat profunde și cred că și Consiliul Județean, pentru că deja am început să studiem un mod de parteneriat, poate ajuta, evident și primăria din Vatra Dornei este obligată să ajute și ea financiar”, a explicat Nechifor.
La rândul său, primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a declarat că de la înființarea centrului de la „Casa Vladimir”, municipalitatea asigură încălzirea imobilului, precum și apa rece și apa caldă.
„Dacă dă Dumnezeu și, după cum am auzit, agenții economici din zonă au luat subiectul foarte în serios, se vor adăuga mai mulți copii. Ne dorim chiar, în viitor, să se poate asigura trei mese pe zi, mic dejun, prânz și cină pentru toți copiii”, completează primarul Ilie Boncheș.
ÎPS Pimen: „Părintele Negrea vine cu cel mai mare capital: cinstea, dragostea față de aceste suflete”
După ce a binecuvântat prima masă oferită copiilor la „Casa Vladimir”, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, cel care, de asemenea, a avut o contribuție importantă în îndeplinirea acestui proiect al părintelui Mihai Negrea, a caracterizat inițiativa starețului Mănăstirii „Podu Coșnei” drept „bună și sfântă”, înaltul prelat mărturisind că el nu ar fi avut un asemenea curaj la o asemenea provocare, făcând referire, bineînțeles, la cheltuielile necesare acestui proiect și la resursele ce trebuiesc alocate periodic pentru continuarea acestei inițiative.
„Părintele Negrea vine cu cel mai mare capital: cinstea, dragostea față de aceste suflete”, le-a spus ÎPS Pimen autorităților și oamenilor de afaceri prezenți sâmbătă la „Casa Vladimir”, transmițându-le un mesaj despre importanța chibzuirii resurselor necesare derulării acestui proiect pe o perioadă cât mai îndelungată: „Să spuneți limpede: aceasta pot să fac eu, atât pot să ajut eu, dar să fie sigur. Să spui, domnule, pot să aduc jumătate de pâine pe săptămână. Atât. Dar să nu promiți marea cu sarea. De exemplu, Arhiepiscopia va asigura mămăliga. Adică făină de păpușoi, pentru că am în hambar, mai mult nu pot să fac. Pot din când în când să mai dau un porc, doi, trei… Dar mai trebuie și celelalte”, a completat ÎPS Pimen.
Câștigător al Galei “Top 10 Suceveni”
În cadrul Galei „Top 10 Suceveni” – ediția a II-a (decembrie 2013), povestea preotului Mihai Negrea care îngrijește la mănăstirea sa din Poiana Stampei peste 40 de copii, orfani ori provenind din familii dezorganizate, a adunat cele mai multe voturi din partea spectatorilor.
Din 2006, de când a venit la Mănăstirea „Podu Coșnei”, părintele, ajutat de soția sa, Iulia Negrea, și-a dedicat viața copiilor năpăstuiți.
A început cu patru frați, trei băieți și o fată, care locuiau într-o căsuță sărăcăcioasă, nu departe de mănăstire, și care veneau zilnic să le dea părintele de mâncare. Mama lor murise înecată, iar tatăl era paralizat, după ce suferise un accident.
De la patru a ajuns la peste 40.
15 dintre copii locuiesc efectiv la mănăstire, iar restul au rămas la casele lor, însă primesc săptămână de săptămână pachete cu alimente, dulciuri, hăinuțe și rechizite.
„Semnul clar al sfârșitului lumii va fi atunci când bătrânii, bolnavii și copiii nu vor mai avea nici un ajutor din partea nimănui. Atunci, s-a sfârșit lumea”, e de părere preotul de la Podu Coșnei.
Nu are nici barba albă, albă ca a lui Moș Crăciun, nici tenul, glumește el, dar zi de zi, le dăruiește copiilor săi… copilăria.
Reportajul video cu povestea preotului Mihai Negrea, precum și celelalte materiale video ale cazurilor nominalizate în cadrul Galei „Top 10 Suceveni” pot fi urmărite pe www.top10suceveni.ro.