Preotul de la Vășcăuți-Mușenița a fost eliberat din nou din arestul Poliției Suceava. Dacă la începutul săptămânii trecute a stat doar 24 de ore încarcerat, de această dată preotul a petrecut după gratii cinci zile. Și aceasta după ce Tribunalul Suceava a admis ieri cererea de punere în libertate sub control judiciar formulată de Gheorghe Cristinel Pînzaru. Chiar dacă soluția nu este definitivă, judecătorii au decis punerea de îndată în libertate a preotului care a părăsit arestul în jurul orei 11.00. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au atacat decizia cu recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Suceava, cel mai probabil în cursul zilei de vineri. Preotul acuzat de contrabandă de țigări și tentativă de mituire a unui polițist de frontieră se afla în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava de vineri după-amiază, printr-o decizie a Curții de Apel Suceava. Gheorghe Cristinel Pînzaru a mai stat în arest la începutul săptămânii trecute, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, propunerea de arestare a procurorilor a fost respinsă de Tribunalul Suceava, iar preotul a fost pus în libertate. Recursul Parchetului a fost acceptat de Curtea de Apel Suceava, iar vineri, 9 iulie, Gheorghe Cristinel Pînzaru s-a prezentat singur la Poliție fiind închis până azi la prânz.
I s-a ridicat dreptul de a sluji
Ancheta care îl vizează pe preotul Pînzaru nu avea cum să nu aibă și alte repercusiuni de ordin administrativ. George Fediuc, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a declarat că în urma ședinței Consiliului Eparhial s-a luat decizia de suspendare din oficiu a preotului Gheorghe Cristinel Pînzaru.
„Pe perioada cât se desfășoară ancheta nu mai are dreptul să slujească în nici o biserică, iar la parohiile din Vășcăuți – Mușenița protopopul de Rădăuți va trimite un alt prelat”, a precizat consilierul eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Care sunt acuzațiile aduse preotului Pînzaru
Preotul Gheorghe Cristinel Pînzaru a ajuns în arestul Poliției Suceava după ce i-a propus unui polițist de frontieră de la Siret să oprească supravegherea electronică cu mașina cu termoviziune pentru o perioadă de 30 de minute în zona stâlpilor de frontieră 835-838. Anchetatorii spun că în acea perioadă de jumătate de oră, preotul din Vășcăuți – Mușenița și complicii săi urmau să introducă ilegal în România între 60 și 80 de baxuri de țigări de contrabandă de proveniență ucraineană. Pentru serviciul solicitat polițistului de frontieră, preotul i-a promis o șpagă de 4.000 de euro.
În noaptea de 5/6 iulie, preotul și complicii săi au introdus prin zona respectivă 36.950 de pachete de țigări pe fâșia verde dintre Ucraina și România, cu o valoare de peste 100.000 de lei, țigări pe care le-au depozitat la domiciliile a doi săteni din Vășcăuți, de unde, câteva ore mai târziu, au și fost și ridicate de oamenii legii în urma perchezițiilor.
Oamenii legii spun că activitatea infracțională a preotului Gheorghe Cristinel Pînzaru este dovedită cu înregistrări audio și video, dar și interceptări ale convorbirilor telefonice.
Verdict
Preotul de la Vășcăuți, eliberat din nou din arestul Poliției
