Satisfacție

Preoții-consilieri locali, pe placul lui Ion Lungu

Candidatul PD-L la Primăria Suceava, primarul în funcție Ion Lungu, s-a declarat, ieri, bucuros că Biserica Ortodoxă Română a decis să permită preoților să candideze la alegerile locale ca independenți.
Lungu s-a arătat nedumerit de invitația adresată de PSD prelaților suceveni, de a candida independenți pe listele social-democraților și a ținut să precizeze că el apreciază candidaturile independente.
„Îmi doresc ca preoții să poată candida independenți, nu pe liste de partide, să facă parte din consiliul local, pentru că sunt convins că pot aduce un echilibru în consiliul local. Noi deja avem dezvoltate proiecte de asistență socială cu unele parohii precum Sfânta Vineri și Trei Ierarhi din cartierul George Enescu și cu Sfântul Andrei din cartierul Burdujeni. Vrem să ducem asistența socială de pe legea 416 în această colaborare cu unitățile de cult. Cu toată sinceritatea, apreciez că este corect ca preoții să poată candida independent”, a declarat, în conferință de presă, primarul Ion Lungu.
Se felicită că nu mai candidează pentru PNL
În ceea ce îl privește pe preotul pe care PD-L îl are candidat la Primăria Solca, Lungu a spus că este „altă speță”, iar între preoții candidați la mandatele de consilier pe liste de partid și preoții candidați la primării explicit din partea unui partid nu există nici o legătură.
„Preotul, ca orice cetățean, poate candida și, dacă va ieși primar, va trebui să opteze, primar sau preot. Părintele de la Solca azi nu este membru PD-L, dar candidează din partea PD-L. Dacă dă Dumnezeu și iese primar va trebui să opteze”, a afirmat Lungu.
În legătură cu propria candidatură din partea PD-L, primarul s-a felicitat că a decis să nu mai candideze pentru PNL, ci pentru PD-L la un nou mandat.
„Mă felicit că am luat o decizie bună, având în vedere colaborarea care se conturează la nivel național între PSD și PNL. Chiar dacă nu am luat de la început decizia, azi mă felicit, având în vedere că în 2000-2004 am fost unul dintre cei hăituiți de PSD, împreună cu senatorul Flutur și cu alții. Ce situație ingrată aș fi avut mâine, să fac campanie PSD, să merg să conving lumea, așa cum se prefigurează, să-l voteze la președinție pe Adrian Năstase… Adevărații liberali sunt în PD-L și sunt convins că, în perioada următoare, după parafarea acestor acorduri, foarte mulți liberali vor veni la adevărații liberali, adică la PD-L”, a mai spus fostul președinte al PNL Suceava.

Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui