Sindicaliștii din învățământ vor ca preoții să poată ocupa funcția de director de școală doar în condițiile în care aceștia ar renunța la parohie, alegând astfel între o poziție de manager de școală sau „manager de parohie”. De asemenea, sindicaliștii au sugerat ca cei care candidează pentru funcția de director să se poată înscrie la concursul de ocupare a funcției doar în unitatea în care sunt titulari și nu la mai multe unități școlare în același timp.
Discuțiile au avut loc în această săptămână, la Tg. Mureș, în cadrul Colegiului liderilor din Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, federație din care face parte și Uniunea Județeană a Sindicatelor „Pro Educația” Suceava.
„Punctul majoritar al dezbaterilor l-a constituit Ordonanța de Urgență care a fost retrasă. Toți cei prezenți au criticat prevederile ordonanței, stilul de lucru al Guvernului României care nu a făcut public textul ordonanței pentru a fi dezbătut cu mai mult timp înainte și, mai ales, faptul că nu toate variantele de lucru au fost cunoscute de invitații la dezbatere. Din punct de vedere al angajaților din învățământ, proiectul de ordonanță ar fi adus modificări în defavoarea majorității membrilor noștri de sindicat”, a menționat Traian Pădureț, liderul „Pro Educația” Suceava.
Acesta a mai precizat și alte probleme dezbătute în cadrul întâlnirii de la Tg. Mureș. Pădureț a amintit de neachitarea sumelor câștigate în instanță privind plata dobânzilor care se referă la sentințele puse în plată eșalonat în perioada 2012-2015, neaplicarea sentințelor judecătorești privind sporul pentru condiții de muncă deosebite sau vătămătoare și nedecontarea navetei profesorilor.
Totodată, sindicaliștii au mai discutat despre situația în care se depășește numărul legal de elevi prevăzut pentru o clasă, propunându-se ca inspectoratele școlare județene să nu mai aprobe depășirea limitei legale, în defavoarea calității educației.
„Toți cei prezenți am participat la o pichetare a Prefecturii Tg. Mureș pentru a ne face publice nemulțumirile. A fost un prim protest care, în funcție de reacția guvernanților, poate fi urmat de altele în toate județele”, a mai spus Traian Pădureț.






