Scandal și scene ireale la Bosanci, unde preotul Mihai Constantin Croitoru a fost la un pas să-l altoiască zdravăn pe executorul judecătoresc venit să-i ridice autovehiculului marca Dacia Logan, pe care fața bisericească o luase în leasing și nu a mai plătit ratele. Iritat de prezența executorului judecătoresc Radu Stărică, dar și a celor doi reprezentanți ai firmei SC Montan Star SRL Pitești, preotul și-a ieșit practic din minți.
„Preotul curăța cu o foarfecă niște trandafiri în fața casei, iar după ce a terminat i-am explicat motivele pentru care am venit la domiciliul său. În acel moment, a avut un comportament de-a dreptul huliganic și foarte violent, împingându-mă și îmbrâncindu-mă pentru a ieși din curte. În drum i-am spus că acțiunea sa este ilegală și voi sesiza poliția, iar apoi m-am urcat în mașină cu intenția de a pleca spre Suceava. Nu am bănuit că mă va ataca, dar în timp ce șoferul încerca să pornească mașina, m-am trezit cu preotul repezindu-se spre portieră, pe care a smuls-o, și m-a lovit în zona capului. Toți cei din mașină s-au speriat, iar eu din instinct am tras portiera și am închis-o, iar șoferul a plecat rapid de la fața locului”, a povestit executorul judecătoresc Radu Stărică.
Pentru acest incident, petrecut în postul Paștelui anului 2013, împotriva lui Mihai Constantin Croitoru, care este preot la biserica din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, a fost formulată plângere penală.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat existența unui dosar penal pe numele preotului Croitoru, dar și faptul că acesta este urmărit penal pentru comiterea a două infracțiuni de nerespectare a unei hotărâri judecătorești prevăzute de Noul Cod Penal.
Nu a mers cu jandarmii pentru că s-a gândit că are de-a face cu „un slujitor al Domnului”
În fața furiei preotului din Bosanci care profesează la Negrileasa, adică la circa 100 de km de casă, executorul judecătoresc Radu Stărică a fost practic fără replică, dar și fără apărare. În mod normal, la orice executare silită se merge cu jandarmi. Nu a fost și cazul la acțiunea de la locuința preotului Mihai Constantin Croitoru, iar executorul judecătoresc are și o explicație.
„Am plecat de la premiza că debitorul este în fapt un slujitor al Domnului și am considerat că nu este cazul să apelez la ajutorul forțelor Poliției sau Jandarmeriei. Se vede treaba că m-am înșelat amarnic”, a arătat Radu Stărică.
În cursul zilei de ieri am încercat să luăm legătură și cu preotul Croitoru pentru a afla un punct de vedere despre incidentele de anul trecut, dar nu am reușit să-l contactăm. Potrivit anumitor surse, preotul paroh din Negrileasa ar fi plecat din țară pentru o anumită perioadă.
Acum șapte ani era “agent de vânzări”, acum nu apare preot pe nicăieri
Preotul din Negrileasa a reușit să cumpere în leasing autoturismul marca Dacia Logan în baza unei adeverințe de salariat eliberată în 2007 de o firmă din Slatina. Potrivit acestei adeverințe, eliberată de SC Vornicu Impex SRL Herla-Slatina, Mihai Constantin Croitoru figurează ca agent de vânzări, cu un venit lunar de 1.485 de lei.
Interesant este că după executarea nereușită din primăvara anului trecut, executorul judecătoresc a încercat să pună poprire pe salariul preotului pentru a recupera treptat datoria de 3.860 de euro și 7.868 de lei nechitată firmei de leasing din Pitești.
Surpriză însă: reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au trimis un răspuns prin care Mihai Constantin Croitoru nu figurează în evidențele lor ca fiind salariat pe undeva.
În aceste condiții, există câteva mari semne de întrebare. Fie preotul Croitoru lucrează la negru în parohia de la Negrileasa, fie reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților nu s-au sinchisit să trimită vreo evidență la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, deși sunt obligați prin lege să facă acest lucru.
Așa se face că deși au la mână toate actele, inclusiv încuviințarea cererii de executare silită, reprezentanții firmei de leasing din județul Argeș încă nu au reușit să recupereze nici măcar un leu de la preotul din Negrileasa. Mai mult, acesta continuă să folosească Dacia Logan pe care a cumpărat-o acum aproape șapte ani și pe care nu a plătit-o.