„Preocuparea prioritară este documentarea în relație cu generația interbelică, atâta cât mai trăiește”

– Interviu cu istoricul MUGUR ANDRONIC, autorul romanului „În umbra marilor imperii ucigașe”
Romanul „În umbra marilor imperii ucigașe”, căruia autorul, istoricul și arheologul dr. Mugur Andronic, i-a adăugat, întru deplina lămurire a cititorului, subtitlul „Romanul soldatului austriac bucovinean în vâltorile primului război mondial și în prizonierat în Italia și Siberia”, volum editat de Societatea Culturală „Ștefan cel Mare” – Bucovina, Suceava 2005, și lansat în primăvara aceluiași an, o carte care, așa cum a spus prof. Nicolae Cârlan, aparține unui „gen proteic”, fiind o lucrare „absolut serioasă, bazată pe o documentare asimilată, nu o romanțare frivolă”, a devenit recent una din cărțile de proză premiate de Fundația Culturală a Bucovinei. O carte premiată care se încheie cu „va urma”, un motiv justificat pentru a purta o discuție cu autorul, pentru a afla ce și-a propus în continuare.
„O frescă de esență a satului bucovinean, de la mizerabil, la divin”
– D-le Andronic, iată că romanul dvs. „În umbra marilor imperii ucigașe” s-a bucurat de aprecierea juriului Fundației Culturale a Bucovinei și a obținut unul din cele două premii pentru proză acordate pentru lucrările publicate în anul 2005. Au fost, se pare, de bun augur atât „Binecuvântarea” IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cât și cuvântul înainte intitulat „Un semn bun” al scriitorului Eugen Uricaru, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor din România, care v-a urat „drum bun” în „aventura” literaturii. Care sunt următorii „pași” pe acest drum?
– În primul rând trebuie să amintesc debutul meu literar, sub forma plachetei de versuri intitulate, consider sugestiv, „Gânduri postume”, un gen deci de „Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă”, în care am încercat o adresare spre cititor cu o chintesență meditativă, de profunzime, de sentiment și imaginație artistică, adesea nuanțate prin latura, uneori de natură paradoxală, a existenței noastre umane, chiar de zi cu zi. Placheta, epuizată de mult, a fost ilustrată grafic de… autor. Actualmente, preocuparea prioritară, incipientă, este documentarea în relație cu generația interbelică, atâta cât mai trăiește, în privința a tot ceea ce a însemnat mai semnificativ în viața bucovinenilor, în special a celor din Cacica, în vremea României Mari și a marilor drame umane din cel de-al doilea război mondial. S-ar dori deci o „frescă” de esență a vieții satului bucovinean, de la mizerabil, la divin. În fine, ca „destăinuiri” de-o clipă spre fereastra viitorului și a celestului, îmi propun în acest an alcătuirea unei noi plachete de versuri, iar pe o perioadă mult mai îndepărtată a unui roman autobiografic, care să încheie acest „triptic” secular de trei generații bucovinene. Prin natura situației, nu numai prezentul volum dar și celelalte care vor urma vor avea un neîndoielnic caracter istoric, fiind scrieri bivalente, cu valoare literară dar și memorialistică. Pentru a fi de exemplu mai bine înțeles, numai pentru romanul „În umbra marilor imperii ucigașe”, pe parcursul a cinci ani, am intervievat peste 90 de foști combatanți ai armatei austro-ungare (Regimentul 41 Cernăuți, Regimentul 22 Lemberg/Lvov, sau altele transilvănene), care locuiau la vremea respectivă în județul nostru, în regiunea Cernăuți, sau în județul Bistrița-Năsăud. Parte dintre ei, între care și bunicul meu și frații săi din Cacica, au devenit personaje reale ale cărții.
– „Consider că adevăratul test îl constituie aprecierile cititorilor mei”
– Într-o „Adresare de suflet către viitor”, publicată în deschiderea cărții, spuneați că vă doriți ca acesta să fie „romanul cel mai iubit în zona Bucovinei”. Vă încredințează premiul acordat de acest lucru? Vă întreb și pentru că la festivitatea de premiere a existat o contestare, nu la adresa dvs., ci vizând competența juriului, care ar fi fost alcătuit din… „nonvalori”.
– Recenta premiere m-a onorat în mod cert, urmând celei tot recente, a doua în 2006, de la Bistrița, prilejuită de organizarea Concursului național de proză „Liviu Rebreanu”. Dincolo de aceste premieri, consider că adevăratul test îl constituie însă aprecierile cititorilor mei, din zonă sau din țară. Pornind tocmai de la o astfel de opinie, recepționată personal, în termeni pentru mine atunci de-a dreptul emoționanți, mi-a venit ideea alcătuirii în viitor, aidoma unei cărți de impresii de expoziție, a unei culegeri de scurte texte, care, cu voia autorilor, le voi publica într-o plachetă. Pe de altă parte, desigur, doresc să menționez faptul că, după opinia mea, oricine, de la președintele SUA în jos, poate fi criticat și că orice activitate poate fi îmbunătățită pe viitor, dar, înainte de toate, orice sprijin cultural din partea oricui și oricând este un act benefic tuturor. De altfel, pornind tocmai de la acest considerent major al necesității sprijinirii culturale pe orice cale, am propus și inițiat prin societatea culturală care poartă numele voievodului Ștefan cel Mare, decernarea anuală, după puterile noastre, în ziua de 4 iulie, data intrării în eternitate a „celui mai mare român”, a premiilor „Crucea Sfântului Ștefan cel Mare și Sfânt”.
– Revenind la momentul lansării, ați mărturisit atunci că romanul a apărut „după o visare de trei decenii” iar dr. Ioan Iețcu, cu care ați devenit confrate de breaslă literară, și-a exprimat glumeț speranța că nu va trebui să aștepte tot atâta până la următorul volum, întrucât s-ar putea să fie…„ocupat” la vremea aceea. Când estimați că vom putea citi și volumul doi?
– Din punctul de vedere al dificultăților de realizare, sunt convins că romanul deja publicat a implicat cele mai mari sacrificii de documentare, de timp, acțiunea fiind mult mai departe de prezent, în mare parte desfășurându-se pe fronturile europene ale primului război mondial, cât și pe două continente, mai precis din Alpii Italiei până la Vladivostok și Marea Bering, pe care unii bucovineni o vor trece spre Alaska și America. În privința următorului volum, din aceste considerente, lucrurile vor sta mult mai simplu, estimând ca necesari maxim cinci ani, documentarea în relațiile interumane și în acest caz fiind prioritară din cauza pericolului iminent de dispariție a unei noi generații. În fine, mulțumind pentru interviu „Monitorului de Suceava”, aș spune la final, pentru eventualii cititori interesați, că romanul se apropie de epuizare și mai poate fi găsit la „Casa Cărții” Suceava, precum și la standul se suveniruri de la Complexul Muzeal Bucovina.