Premiul „Mihai Eminescu”



Prof. dr. Paul Iruc și acad. Dan Haulică
Prof. dr. Paul Iruc și acad. Dan Haulică

Laureatul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, manifestare care s-a desfășurat, în zilele de 14 și 15 ianuarie a.c., pe axa Suceava-Călinești-Putna, este prof. dr. Paul Iruc.
Profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța, Paul Iruc își înscrie de-acum numele în galeria laureaților festivalului, alături de alți exegeți ai operei eminesciene ca Alexandru Dobrescu, Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Călin Cernăianu sau Constantin Cubleșan.
Emoția premiantului a fost cu atât mai mare cu cât festivitatea de premiere a avut loc în prezența fostului său profesor de la universitatea ieșeană, Dumitru Irimia, și a distinsului academician Dan Hăulică, care se aflau la Putna cu prilejul unui eveniment deosebit.
Este vorba de scoaterea de sub tipar a primului volum (din cele cinci care vor apărea pe parcursul acestui an, în care se împlinesc 120 de ani de la trecerea în veșnicie a Luceafărului poeziei românești) „Eminescu – Viața”, volum care poartă semnătura acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, ceea care a luat vălul călugăriei și l-a purtat până în clipa-i din urmă cu numele Maica Benedicta.
Așa că lucrarea premiată a prof. dr. Paul Iruc, „Eminescu și devenirea poeziei europene moderne” s-a însoțit în drumul său întru împlinire cu cartea pe care Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta” (al cărei președinte este acad. Dan Hăulică) a înfăptuit-o sub îndrumarea de aleasă acribie a prof. dr. Dumitru Irimia, lucrare tipărită cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.