La Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” Gura Humorului s-a decernat luni, 4 iunie, premiul I pentru câștigarea Fazei Naționale a Proiectului „Școala Siguranței TEDI!”. Câștigătorii sunt prof. pentru învățământul primar și preșcolar Raluca Maria Teodorescu, care a primit o tabletă, și elevii din clasa I B, care au primit pachete cu dulciuri.
Cu această ocazie, elevii claselor P-IV din cadrul Școlii Gimnaziale „Petru Comarnescu”, însoțiți de învățătoare, l-au întimpinat pe TEDI, mascota concursului, participând totodată la o activitate educativă susținută de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava. S-au recapitulat cu elevii regulile de comportament ce trebuie respectate pentru a fi în siguranță în drum spre școală, la școală, acasă și în vacanță.
„Elevii au dovedit că, deși sunt mici, cunosc deja regulile de circulație și cele de protecție personală, apoi au recapitulat elementele componente ale unei traversări regulamentare. Copiilor li s-a explicat de ce este foarte important ca ei să aplice regulile pe care le cunosc și care pot fi consecințele în cazul nerespectării lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar-șef Ionuț Epureanu.
Tedi, comisar-șef Ionuț Epureanu și agent-șef adjunct Simona Buzuleac Vezeteu le-au dăruit copiilor câștigători câte un Manual de pregătire juridică și antivictimală a copiilor, din partea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Premiul I Faza Națională ,,Școala Siguranței TEDI!” a fost câștigat de elevi de la Școala ,,Petru Comarnescu” Gura Humorului
