Premiul de peste 32,2 milioane de lei (peste 7,4 milioane de euro) la categoria I a jocului Loto 6/49 nu a fost câștigat nici duminică, înregistrându-se un report de 33.600.791, potrivit Loteriei Române.
Numerele extrase duminică la Loto 6/49 sunt 48, 21, 24, 4, 39 și 1.
Nici un jucător nu a ghicit toate cele șase numere, astfel că premiul pus în joc a fost reportat pentru următoarea extragere.
La categoria a doua a jocului (cinci numere ghicite, n.r.) au fost 18 câștigători care au obținut câte un premiu de 37.301 de lei, iar la categoria a treia (patru numere ghicite, n.r.) au fost 1.078 de câștiguri, de câte 622 de lei.
La categoria I a jocului Noroc, unde număraul extras a fost 8332651, premiul de 1.544.937 de lei a fost adjudecat de un câștigător.
În schimb, la categoria I la Joker nu a existat niciun câștigător, reportul fiind de 4.339.564 de lei.
Premiul categoriei I a jocului Loto 6/49 a fost câștigat ultima dată pe 15 noiembrie 2012, fiind în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Anul trecut, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat de cinci ori, cel mai mare câștig obținut fiind de peste 20 de milioane de lei.