Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 de duminică, de peste 2,6 milioane de euro, reportat



Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 de duminică, de peste 2,6 milioane de euro, va fi reportat, jucătorii nereușind să ghicească toate cele șase numere extrase.
Numerele extrase duminică sunt 7, 9, 43, 47, 42 și 31, iar numărul Noroc – 2665753.
La categoria a II-a au fost 17 câștigători, care vor primi câte 27.000 de lei, iar la categoria a III-a – 728, premiul câștigat fiind de aproximativ 950 de lei.
Ultima dată, marele premiu al categoriei I a fost câștigat în urmă cu șapte săptămâni, în 25 mai, și a fost împărțit de doi jucători, fiecăruia revenindu-i un câștig de peste 14,6 milioane de lei.