Premiul anual de care vor beneficia angajații instituțiilor publice în luna decembrie va fi acordat sub forma celui de-al 13-lea salariu, conform legislației în vigoare, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Guvernului.
Executivul arată că funcționarii publici, respectiv personalul contractual angajat în instituțiile publice au dreptul de a beneficia de un premiu anual, plătit în luna ianuarie a anului următor. Prin Ordonanța de rectificare a bugetului pe 2006, Guvernul a prevăzut posibilitatea ca ordonatorii de credite să plătească premiul anual mai devreme, respectiv în luna decembrie 2006.
Executivul precizează că plata acestui drept în luna decembrie nu trebuie considerată drept primă de Crăciun.
Sursa citată mai arată că persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, numite sau alese, nu beneficiază de acest premiu anual.
Prin ordonanța de urgență pentru rectificarea bugetului de stat pe 2006, Guvernul a permis instituțiilor publice să plătească în luna decembrie premiul anual, cu fonduri asigurate integral sau parțial, după caz, din surse bugetare. Diferențele de plată vor fi suportate din bugetul pe anul viitor.
Premiul anual va fi acordat de toate instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare.
Eventualele diferențe de drepturi salariale rezultate în plus sau în minus la calculul premiului anual vor fi regularizate cu drepturile salariale aferente lunii decembrie, care sunt achitate în ianuarie 2007.
Guvernul a anunțat recent că a decis, totodată, să revină la sistemul primelor de vacanță și a inclus sumele aferente plății acestora în bugetul pe 2007, după ce a constatat că numărul persoanelor care au câștigat în instanță dreptul de a beneficia de acest bonus, suspendat în perioada 2001-2006, este în creștere.
Primele de vacanță au fost suspendate în intervalul menționat, din cauza constrângerilor bugetare, dar Executivul a decis, pentru 2007, să aloce fonduri bugetare și cu această destinație, în lipsa sumelor necesare pentru punerea în aplicare a deciziilor formulate de instanță în favoarea persoanelor care au solicitat acordarea primelor aferente anilor trecuți.
Ordonanță
Premiul anual va fi acordat bugetarilor sub forma celui de-al 13-lea salariu






