Premiu de Excelență pentru Ansamblul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung

Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru

La finele săptămânii trecute, Ansamblul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung a obținut Premiul de Excelență „Ion Grămadă” la concursul Salonului Internațional de Cultură și Spiritualitate „Ion Grămadă”, de la Fundu Moldovei.
Ansamblul, coordonat de profesor Iustina Horga, a încântat publicul spectator cu un repertoriu de cântece patriotice și folclorice, momente instrumentale, precum și cu dansuri populare.
„Iubitori de frumos, elevii militari câmpulungeni au fost apreciați pentru prestația deosebită, dar și pentru dragostea față de tradiție și cultură românească”, au transmis reprezentanții colegiului.
Evenimentul, ajuns la cea de-a II-a ediție, s-a desfășurat la Casa de Cultură din comuna Fundul Moldovei și a fost organizat de către Societatea Culturală Apollon România, Consiliul Județean Suceava, Primăria Fundu Moldovei, Centrul Cultural Bucovina și Academia Internațională de Literatură și Artă România.

Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru
Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru
Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru
Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru
Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru
Premiu de Excelență Foto elev Lesenciuc Alexandru

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni