Premiu de Excelență în Transport Public și Mobilitate, luat de municipiul Suceava la Gala Asociației Municipiilor din România

Primarul Sucevei, Ion Lungu, prezent la Gala Asociației Municipiilor din România, la București
Primarul Sucevei, Ion Lungu, prezent la Gala Asociației Municipiilor din România, la București

Luni seara, municipiul Suceava a fost premiat, pentru al treilea an consecutiv, cu un premiu de excelență, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, la hotelul Marriott din București.
Prezent la Gala AMR, primarul Ion Lungu a precizat că municipiul Suceava s-a înscris cu proiecte la trei categorii: Transport public și mobilitate; Protecția mediului și gestionarea eficientă a deșeurilor; Promovarea culturală, turistică și sportivă.
“În urma depunerii aplicațiilor am fost nominalizați la transport și gestionare deșeuri, dar am luat titlu de Excelență în Transport Public și Mobilitate”, a declarat Ion Lungu.
Municipalitatea suceveană câștiga un premiu de excelență pentru al treilea an consecutiv:
2017 – Excelență în educație
2018 – Excelență în eficiența energetică și iluminat public
2019 – Excelență în transport public și mobilitate.
“Premiile sunt în primul rând meritul sucevenilor care ne sprijină în implementarea acestor proiecte, dar și al angajaților din Primăria Suceava, cărora le mulțumesc pe această cale. Felicitări AMR pentru organizarea Galei și a momentelor artistice deosebite!”, a mai spus edilul sucevean.
Transportul public din municipiul Suceava va fi modernizat și eficientizat, începând de anul viitor, atât prin aducerea a 50 de autobuze electrice – 40 mari, de 12 metri lungime, și 10 mici, de 6 metri lungime, precum și prin realizarea unei noi baze auto, pentru divizia electrică, introducerea de echipamente și softuri de automatizare, inclusiv e-ticketing, cât și prin amenajarea a 47 de stații de așteptare pentru călători. Alte cinci autobuze electrice, de mici dimensiuni – Karsan Jest Electric, au fost aduse din fonduri elvețiene, cu jumătate de an în urmă, de atunci fiind folosite zilnic pe mai multe trasee din municipiu, costurile de funcționare fiind de șapte ori mai mici decât la cele similare, dar cu funcționare pe combustibil petrolier.
Gala Asociației Municipiilor din România este un proiect care stimulează competiția între municipii pentru obținerea celor mai bune rezultate la nivelul administrației publice locale.

Recomandări

Șoldan anunță că Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-au deblocat angajările de șoferi pentru transportul metropolitan din Suceava

Gheorghe Șoldan a anunțat că a fost găsită soluția prin care se vor angaja șoferi pentru transportul public din zona metropolitană Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total