Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I de la tragerea de duminică a Loto 6/49 cu un milion de lei, astfel că premiul cel mare a ajuns la suma de 1,7 milioane de euro. În prezent, la categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report de patru milioane de lei.
Totodată, Loteria Română organizează și o tombolă aniversară, în 18 septembrie, pentru care se pun în joc 100 de premii a câte 10.000 de lei fiecare. La această tombolă pot participa toate persoanele care joacă la Tragerea Speciala Loto 6/49 Aniversară cu sau fără jocul Noroc și indiferent de suma jucată.
Astfel, pentru fiecare bilet jucat la Tragerea Speciala Loto 6/49 Aniversară, jucatorul va primi gratuit un talon de participare la tombolă. Taloanele vor putea fi depuse în urnele special amenajate în agenții, până duminică inclusiv.
Extragerile pentru atribuirea premiilor la această tombolă vor avea loc în data de 18 septembrie.