La Biblioteca Bucovinei

Premiile Societății Scriitorilor Bucovineni pentru cărți publicate în anul 2018

Premiile Societății Scriitorilor Bucovineni pentru cărți publicate în anul 2018
Premiile Societății Scriitorilor Bucovineni pentru cărți publicate în anul 2018

În Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” s-au decernat vineri, 13 decembrie, premiile Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB) pentru cărți publicate în anul 2018. Juriul a fost format din: Mircea A. Diaconu (președinte), monahia Elena Simionovici, Isabel Vintilă, L.D. Clement și Alexandru Ovidiu Vintilă (membri).
Lucrarea “Enciclopedia Bucovinei”, semnată de Emil Satco și dr. Alis Niculică, a adunat cele mai multe voturi, primind Marele Premiu Bucovina. Premiul Opera Omnia i-a fost acordat istoricului și criticului literar Nicolae Cârlan. Au mai fost decernate următoarele premii: Premiul pentru poezie: Doru Mihai Mateiciuc – “Antieroica”; Premiul pentru proză: Emil Simion – “Mă cheamă amintirile”; Premiul pentru publicistică: Lenuța Rusu – “Copacul nedumeririlor”; Premiul pentru memorialistică: Gheorghe C. Patza; Premiul pentru traduceri: Elena Brândușa Steiciuc, Alain Riviere – “Urmele umbrei”; Premiul pentru literatură pentru copii: Gheorghe Solcan – “Ivan Turbincă – dramatizare în versuri”; Premiul pentru studiu monografic: Dumitru Simion – “Valori din Preuteștii Sucevei”; Premiul pentru debut (proză): David Croitor – “Perioada prostiei”; Premiul pentru debut (istorie locală): Ion Gavril Ignea; Premiul special al juriului pentru carte despre Basarabia și Bucovina: Cezar Straton; Premiul „Seniori ai culturii din Bucovina”: Artemisia Ignătescu; Premiul pentru susținerea românismului în nordul Bucovinei: Maria Toacă.
Tot vineri a fost lansat un nou număr al revistei Bucovina literară (redactor-șef Alexandru Ovidiu Vintilă). Mai mulți elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava au susținut momente artistice. Manifestare culturală a fost moderată de poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele SSB, și a fost organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și Alexandria Librării.

Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei

Volumul „Valiza de lemn” de Alexandru Ovidiu Vintilă va fi lansat, vineri, la Liceul Tehnologic Vicovu de Sus