Juriul celei de-a IX-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, care a evaluat cele 3.067 de lucrări ale celor 448 de participanți din 32 de țări, a decis care sunt laureații din acest an.
Tema liberă
La secțiunea cu tematică liberă, la care au fost evaluate 1.768 de fotografii, s-au acordat trei medalii și șase mențiuni ale Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) și trei medalii și șase mențiuni ale Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR).
Medalia de aur FIAP a fost acordată, pentru lucrarea „Over the Hill”, lui Quoc Huy, din Vietnam. Medalia de argint FIAP i-a revenit, pentru lucrarea „La Straja”, românului Mihaly Moldovan, iar medalia de bronz FIAP lui Gheorghe Petrilă pentru fotografia intitulată „Gospodina”.
Au fost recompensați cu mențiuni FIAP românii Ede Tordai și Szmolka Istvan, Kerekes Istvan din Ungaria, Thach Hoang Ngoc din Vietnam, Subrata Das și Karmakar Ratan Chandra din India.
La aceeași secțiune, Medalia de aur AAFR a fost atribuită, pentru lucrarea ”Twist”, indianului Subrata Das, cea de argint a fost acordată, pentru lucrarea „M”, sârbului Djordje Vukicevic, iar Medalia de bronz, pentru lucrarea intitulată „Last year’s snow”, i-a revenit ucrainencei Nadyezda Anzhelina. Mențiuni AAFR au primit Quoc Huy, Kieutan Tan și Tien Hoanh din Vietnam, Ehsan Razzazi din Iran, Subrata Das din India și Horne John din Marea Britanie.
Tema „Apa”
La secțiunea cu tema „Apa”, la care au fost jurizate 1.299 de fotografii, s-au acordat tot trei medalii și șase mențiuni FIAP și tot atâtea medalii și mențiuni oferite de AAFR.
Medalia de aur FIAP i-a revenit în acest an indianului Baidya Tamal pentru lucrarea “Sink into the Blue”. Medalia de argint FIAP a fost atribuită, pentru lucrarea intitulată “Rafting 16”, lui Prole Dragan din Bosnia și Hertzegovina, iar cu Medalia de bronz FIAP a fost răsplătit, pentru lucrarea „Fisherman”, vietnamezul Truong Huuhung. Mențiuni FIAP la tema „Apa” au primit iranienii Davoud Ameri și Ehsan Razzazi, indienii Sudip Roychoudhury și Achita Saha, vietnamezul Bui Van Van și australianul Joseph Tam.
Medaliile AAFR au fost atribuite lui Tien Hoanh (aur), din Vietnam, Chi Haibo (argint), din China, și Mihaly Moldovan (bronz), din România.
Cu mențiuni AAFR au fost recompensați vietnamezii Kim Lan Dinh Thi, Pham Thi Kim Thanh și Le Chau Dao, indianul Saibal Ghosh, chinezul Chi Haibo și australianul Joseph Tam.