Premiile Nobel au apărut din dorința savantului și industriașului Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona veniturile anuale ale imensei sale averi unor personalități, pentru servicii aduse umanității, informează AFP. Inventatorul dinamitei a stipulat acest lucru în testamentul său, redactat la Paris, cu un an înainte de moartea sa, în 1895.
Aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze au fost alocate creării Fundației Nobel, ceea ce reprezintă, în prezent, aproximativ 1,5 miliarde de coroane (162 de milioane den euro).
Fundația este independentă de societățile care poartă numele lui Nobel și în prezent.
Testamentul prevede ca premiile să fie împărțite astfel: „O parte autorului descoperirii sau invenției celei mai importante în domeniul fizicii; una celui care face o descoperire sau semnează un progres remarcabil în chimie; una celui care face descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinii; una celui care a produs în domeniul literar cea mai remarcabilă operă cu tendință idealistă; și una celui care a făcut cele mai multe lucruri pentru promovarea fraternității între oameni, abolirea sau reducerea armatelor permanente, dar și pentru fondarea sau promovarea unor congrese ale păcii”.
Din punct de vedere legal, testamentul nu desemna un legatar pentru averea lui Nobel. Astfel încât, la citirea lui în ianuarie 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei lui Nobel.
În plus, Alfred Nobel nu a consultat diversele instituții menționate în testament pentru a se asigura că ele sunt de acord să-și asume responsabilitatea atribuirii premiilor.
Afacerea s-a rezolvat trei ani mai târziu: s-a instituit ca legatar o Fundație Nobel, care urma să administreze capitalul premiilor Nobel, în timp ce diverse organisme amintite în testament urmau să se ocupe de atribuirea premiilor.
În 1968, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la fondare, banca centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru științe economice în onoarea lui Alfred Nobel, punând la dispoziția Fundației Nobel o sumă anuală echivalentă cu cea a celorlalte premii.
Fiecare premiu Nobel valorează 10 milioane de coroane suedeze (1,08 milioane de euro), sumă care se împarte între laureați, dacă sunt mai mulți.
Cei mai vârstnici laureați cu Nobel
Cel mai vârstnic laureat al premiului Nobel este americanul de origine rusă Leonid Hurwicz. Acesta a obținut la 90 de ani premiul Nobel pentru economie, în 2007. Cercetătorul a murit câteva luni mai târziu, în iunie 2008.
Rusul Vitali Ginzburg (fizică, 2003) este cel mai în vârstă laureat al premiului Nobel încă în viață. Pe 4 octombrie 2008, acesta și-a sărbătorit a 92-a aniversare. El este urmat în top de americanul William Knowles (chimie, 2001), de 91 de ani, cu două săptămâni mai bătrân decât americanul John Fenn (chimie, 2002).
Romanciera britanică Doris Lessing, în vârstă de 88 de ani, a fost, în 2007, laureata cea mai în vârstă a premiului Nobel pentru literatură. Lessing și-a calificat premiul drept „o catastrofă”, pentru că de atunci nu mai are timp să scrie.
34 de femei, 733 de bărbați
Din 1901, anul în care au fost pentru prima dată atribuite premiile Nobel, 34 de femei au fost recompensate cu această distincție, față de 733 de bărbați. Doris Lessing a fost singura femeie din lotul de laureați ai anului 2007.
De la crearea premiilor până în 1968, nicio femeie nu a primit premiul Nobel pentru economie. În ultimii zece ani, două femei au primit premiul Nobel pentru literatură și trei au primit Nobelul pentru pace. Nicio femeie nu a primit Nobelul pentru fizică din 1963, în timp ce ultima oară când o femeie a primit un Nobel pentru chimie a fost în 1964.
Britanicul Lawrence Bragg (fizică, 1915) avea doar 25 de ani când a primit premiul și rămâne cel mai tânăr laureat din istoria Nobel. În top urmează germanul Werner Karl Heinsenberg (fizică, 1932), cu 31 de ani.
Scriitorul britanic Rudyard Kipling este cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru literatură, având 42 de ani când a fost recompensat, în 1907.
Șase laureați au refuzat premiul. Ultimii doi, singurii care și-au manifestat indignarea, au fost scriitorul francez Jean-Paul Sartre (literatură, 1964) și premierul vietnamez, Le Duc Tho, care a refuzat să împartă premiul Nobel pentru pace, în 1973, cu americanul Henry Kissinger.
