Premiile Fundației Culturale a Bucovinei

Fundația Culturală a Bucovinei, prin președintele ei, ing. ec. Dumitru Cucu, anunță organizarea celei de a XXII-a ediții a Premiilor anuale. Scriitorii, cercetătorii, artiștii plastici și fotografii, precum și muzicienii cu o activitate profesională deosebită în cursul anului 2015 (care nu au fost laureați la ediția precedentă) sunt invitați să-și depună operele tipărite în cursul anului trecut (în câte două exemplare) sau memoriile de activitate (acompaniate de cataloage, extrase din presă) la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava (persoană de contact dr. Alis Niculică), până la data de 25 august 2016, ora 10.00, cu mențiunea „Pentru Premiile Fundației Culturale a Bucovinei”. Juriul desemnat pentru actuala ediție va lua în considerare numai trimiterile până la această dată limită.

Recomandări

Mihai Pînzaru-PIM: „Din cei 80 de ani, cel puțin 65 de ani i-am închinat unei arte, caricatura, care pe mine m-a menținut în centrul unei atenții, în anumite cercuri culturale”

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu