Festivitate

Premiile Fundației Culturale a Bucovinei

Fundația Culturală a Bucovinei care, până la data de 31 august a.c., a primit din partea autorilor interesați (scriitori, artiști plastici, muzicieni) lucrările pentru cea de-a XIV-a ediție a Premiilor FCB (volumele editate în anul 2007 și memoriile de activitate cuprinzând aprecieri critice publicate în presă, pliante și cataloage, afișe de expoziții sau de concerte) face cunoscut faptul că juriul a desemnat premianții.
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, 3 octombrie a.c., în Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”.

Recomandări

Mihai Pînzaru-PIM: „Din cei 80 de ani, cel puțin 65 de ani i-am închinat unei arte, caricatura, care pe mine m-a menținut în centrul unei atenții, în anumite cercuri culturale”

Premierea concursului de machete „Muzeul de Științele Naturii în imaginația copiilor”, ediția a X-a