Premiile concursului “Iată vin colindători!” au ajuns la câștigători



Locul I - Tănasă Renata și Tănase Ianis
Locul I - Tănasă Renata și Tănase Ianis

Câștigătorii celei de-a III-a ediții a concursului online “Iată vin colindători!”, organizat de Monitorul de Suceava, au intrat în posesia premiilor într-o zi de mare sărbătoare – de Botezul Domnului (Bobotează) .
Aceștia au fost invitați la sediul ziarului, unde au fost primiți de către redactorul-șef, Tiberiu Avram, care le-a înmânat diplomele cu locul obținut precum și premiile, oferite cu generozitate de către Popasul Domnesc Voroneț, Anna Cori/Denis și Noriel.
Ocupanții locului I și câștigătorii unui sejur de 2 nopți cu acces la spa oferit de Popasul Domnesc Voroneț sunt Tănasă Renata și Tănase Ianis (care vor fi însoțiți de părinții lor). Cei doi câștigători au 12 ani și sunt colegi în cadrul Liceului ”Lațcu Vodă” din Siret. Renata, care locuiește în Grămești, ne-a spus că îi place muzica populară, dar e foarte atrasă și de muzica ușoară, având în plan să se lanseze curând și în această direcție.
Profesorii lor de muzică sunt Viorica Corjan, Ionela Raluca Draghin Enache și Constantin Mândrișteanu.
Videoclipul melodiei “Colind” a fost terminat cu două zile înainte de a se înscrie la concurs, a presupus multă muncă, ore de filmare, în care au tremurat de frig, dar a meritat din plin, mai ales că reacțiile publicului au depășit toate așteptările lor, fiind uimiți de popularitatea de care s-a bucurat.
Videoclipul poate fi văzut la adresa: https://www.facebook.com/Monitorul.de.Suceava/videos/4093135480911766
Locul II și un card cadou în valoare de 500 de lei, de la Anna Cori și Denis, a ajuns la Adina-Maria Cliuciovan (20 de ani), din comuna Straja.

Locul II - Adina-Maria Cliuciovan
Locul II – Adina-Maria Cliuciovan

La vârsta de 10 ani Adina-Maria a devenit membră a Ansamblului de cântece și dansuri “Străjăncuța” din comuna Straja, înființat de Elisabeta Teleagă. Din anul 2017 face parte din Grupul Vocal “Străjerii Datinilor” coordonat de Ionuț Cotos.
“Unul dintre obiectivele pe care mi-am propus să le realizez în acest an este să urmez cursuri de canto pentru a-mi valorifica potențialul. Pe viitor vreau ca vocea mea să fie auzită de cât mai mulți oameni deoarece cânt din inimă și mi-aș dori ca prin cântec să bucur alte inimi”, ne-a spus Adina-Maria Cliuciovan, care a participat la concurs cu melodia „Dați drumul la cer”. https://www.facebook.com/Monitorul.de.Suceava/videos/766883221519004/
Locul III și un voucher de cumpărături în valoare de 300 de lei de la magazinul Noriel (jocuri și jucării) a ajuns la Boico Yuri Iustinian, elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava.

Locul III - Boico Yuri Iustinian
Locul III – Boico Yuri Iustinian

Iustinian are 9 ani, iar muzica este una dintre pasiunile sale, pe care o “cultivă” de aproximativ doi ani, prin cursuri de pian și de canto, la Academia de Artă “Modus Vivendi”, cu profesorii Ioana Cămară și Gabriela Gherasim.
Pe lângă talentul muzical, Iustinian este și foarte bun la învățătură, iar la matematică a luat locul I pe țară la concursul “Lumina Math”, acum doi ani, în vreme ce anul trecut a luat locul I pe școală și locul 5 pe județ.
Melodia cu care a participat la concurs este “În întâmpinarea Crăciunului”.
https://www.facebook.com/Monitorul.de.Suceava/videos/579543360677863/
Clasamentul câștigătorilor a fost realizat în baza instrumentelor speciale ale Facebook de măsurare a popularității, în baza numărului de like-uri și reacții, vizualizări și apreciere din partea comunității, pentru fiecare videoclip în parte.


Tănasă Renata
Tănasă Renata
Locul II - Adina-Maria Cliuciovan
Locul II - Adina-Maria Cliuciovan
Locul III - Boico Yuri Iustinian
Locul III - Boico Yuri Iustinian


Recomandări

Peste 250 de sportivi vor participa la ediția de anul acesta a concursului de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” din Vatra Dornei

Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei
Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți
Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți