Proiecte europene

Premii și două proiecte calificate la etapa națională, la Concursul „Made for Europe”



Concursul Made for Europe, faza județeană
Concursul Made for Europe, faza județeană

Unități școlare sucevene care au finalizat proiecte cu finanțare europeană (Erasmus+, eTwining, Junior Achievement sau altele) au evidențiat rezultatele acestora în cadrul etapei județene a Concursului „Made for Europe”, competiție găzduită de Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava.
În acest an au participat șapte unități școlare, fiecare cu câte un echipaj elev – coordonator proiect, prezentându-se 10 produse finale rezultate în urma participării la parteneriatele europene.
Pentru faza națională de la Vâlcea, din perioada 24-27 aprilie 2024, s-au calificat două echipaje: Călin Karina și Popovici Petru Arcadie, elevi în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, pentru produsul final „Rochii Flamenco”, realizate în cadrul proiectului Erasmus+ „Eurocalificarea prin Erasmus+”, profesori coordonatori Aspazia Olari și Jeaneta Steluța Maidaniuc; Ana-Maria Mleșniță, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, pentru produsul final „Calendar” obținut în cadrul proiectului Erasmus+ „Heritage on Stage”, profesor coordonator Ana-Maria Muntean.
De asemenea, de aceeași importanță pentru copii au fost premiile II, III și mențiunile: Premiul II pentru Diana Andreea Negură, din clasa a VII-a la Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, cu produsul final „Broșură – Quick Response Code/OR Code – Aplicații în lecții”, obținut în cadrul proiectului Erasmus+ „We do STEAM together”, profesor coordonator Lăcrămioara Băcanu; Premiul III pentru Alexandra Chistol, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, cu produsul final „Minighid turistic de prezentare a principalelor atracții turistice din Bucovina”, obținut în cadrul proiectului Erasmus+ “Qualification to European standards”, profesori coordonatori Alexandra Reindl și Gabriela Stafie.
Au obținut mențiuni: Ecaterina Ilinca Andronicescu, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, cu produsul final „Broșură – Culture and Heritage Across Europe”, obținut în cadrul proiectului Erasmus+ „Struggle Against Values Extinctione – SAVE”, profesor coordonator Lăcrămioara Băcanu; Rareș Mihai Pauliuc, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, cu produsul final „Ebook – STEAM Activity Book – Planuri de lecție”, obținut în cadrul proiectului Erasmus+ „We do STEM together”, profesor coordonator Lăcrămioara Băcanu; Ilinca Ruxandari, eleva în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, cu produsul final „Padlet” obținut în cadrul proiectului Erasmus+ „We are looking for future Olympic Stars”, profesor coordonator Mihaela Mustea.

Concursul Made for Europe, faza județeană
Concursul Made for Europe, faza județeană

Potrivit insp. Lidia Acostoaie, inspector școlar pentru proiecte educaționale, „concursul are ca scop valorizarea și promovarea experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar sucevean în derularea proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, stimulând creativitatea inovația, spiritul de competiție”.
Aceasta a mai arătat că diversitatea și calitatea produselor au corespuns criteriilor cerute, „respectiv să contribuie la consolidarea calității și dimensiunii europene în educație, să dezvolte competente cheie, să poată fi integrate în curriculum și utilizate în activitățile curriculare și extracurriculare ale școlii”.


Concursul Made for Europe, faza județeană
Concursul Made for Europe, faza județeană
Concursul Made for Europe, faza județeană
Concursul Made for Europe, faza județeană


Recomandări

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat

Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București

Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București
Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București