Vineri, 12 aprilie, s-a încheiat cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Teatru în limba engleză „MagicFest”, organizat de Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, în colaborare cu Asociația „MagiMedia”, festivalul beneficiind și de susținerea Primăriei municipiului Suceava și a Asociației “Promotorii Bucovinei”.
În competiție s-au înscris zece trupe de teatru de liceu, două din Suceava, două trupe din Timișoara, trei din Bacău și câte una din București, Botoșani și Neamț. Din județ, au participat trupele de teatru „Teenchers” de la Liceul cu Program Sportiv și „The Knockers” din cadrul Colegiului „Petru Rareș”.
Printre distincțiile obținute de suceveni se numără premiul pentru cel mai bun scenariu (Eduard Buhac, trupa „The Knockers”), premiul special pentru cea mai remarcabilă evoluție artistică (Eduard Buhac, „The Knockers”), o nominalizare la premiul pentru cea mai bună engleză vorbită pentru Alexandra Ionică (trupa „Teenchers”) și o nominalizare la premiul pentru cel mai bun actor pentru Florin Posastiuc (trupa „The Knockers”).
Potrivit organizatorilor, „ediția a V-a a Festivalului Național de Teatru «MagicFest» a fost un adevărat succes din toate punctele de vedere, acest fapt datorându-se, în primul rând, unui grup de 60 de organizatori, elevi ai Colegiului Național |«Petru Rareș», coordonați de vicepreședintele festivalului – Armand Kovacs (elev în clasa a XII-a), președintele festivalului – Victor Badoi (absolvent al Colegiului „Petru Rareș”) și de coordonatorul proiectului, prof. Camelia Butnaru. Atmosfera din timpul evenimentului a demonstrat că în Suceava există potențial pentru cultură și că tineretul apreciază teatrul ca mijloc de relaxare și dezvoltare personală”.
Anul acesta festivalul a abordat o tematică ce a avut ca punct central copilăria și jocurile ei, numele acesteia fiind „Explore yourself în order to find everything you want”.
Feedback din partea juriului
Festivalul a debutat în data de 6 aprilie și a inclus două zile de ateliere de teatru coordonate de tineri actori, absolvenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie (UNATC) “I.L. Caragiale” București (printre care se numără și doi absolvenți ai Colegiului ”Petru Rareș” Suceava, respectiv Andrei Merchea și Horia Andrei Butnaru).
Juriul festivalului a fost format din tineri actori și regizori: Letiția Vlădescu, Alexandru Baltă și Raluca Ghervan (absolventă a CN ”Petru Rareș”), aceștia oferind un feedback pentru fiecare spectacol vizionat.
Potrivit organizatorilor, „au existat activități diverse, organizate în pauzele dintre spectacole, precum și un atelier de teatru special, cu tema «A Sense of Wonder», ale cărui rezultate au fost prezentate în ultima zi”.
Rezultate
Premii pentru actorii suceveni, la Festivalul Național de Teatru în limba engleză „MagicFest”
